Se dau 700 de lei pentru pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei. Când şi cum vor ajunge banii la ei. Anunț oficial de la Guvern

Pensii. Sursa foto: Arhiva EVZ

Este oficial! Se dau 700 de lei pentru pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei. Guvernul va aproba în şedinţa de joi, prin ordonanță de urgență, acordarea, în luna iulie, a unui ajutor financiar de 700 lei pensionarilor ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a precizat că ajutorul de 700 de lei vor veni în același timp cu pensia.  Este vorba de 3,2 milioane de pensionari vor beneficia de noua măsură.

Se dau 700 de lei pentru pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei. Potrivit notei de fundamentare a proiectului, măsura se aplică pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul militar şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.

Cei 700 de lei vor ajunge la pensionari în luna iulie, atunci când primesc pensia

Marius Budăi a ţinut să  sublinieze că ajutorul de la stat va ajunge la pensionari odată cu pensia din luna iulie: Va începe livrarea către populație a acestor sume exact în calendarul pe care ştim că se livrează pensiile, începând cu data de 1 iulie.

Întrebat cum s-a stabilit plafonul de 2.000 de lei pentru primirea acestui ajutor de 700 de lei în luna iulie, Marius Budăi a spus:

La începutul anului, am avut un plafon de 1.600 de lei pentru primul pachet social, care a reprezentant atunci pensia medie în România. Am venit ulterior cu o analiză pe care am creat-o şi din cauza evoluţiei preţurilor şi din cauza a ceea ce s-a întâmplat, accentuându-se în unele locuri criza preţurilor din cauza războiului din Ucraina, am decis să implementăm al doilea pachet social, cu acele carduri şi acele vouchere electronice pentru a sprijini populaţia până la sfârşit de an.

Am considerat atunci o categorie vulnerabilă, pensia care se încadrează în jurul pensii medii, acum considerăm că evoluţia preţurilor fiind cea pe care o ştim cu toţii trebuie să depăşim un pic pensia medie. Dintr-o analiză a noastră, 3,2 milioane de pensionari vor beneficia a această nouă măsură.

Ce proiecte mai pregătește Guvernul

Tot prin ordonanţă de urgenţă Guvernul României va aduce completări la Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, vizând, între altele, introducerea termenului de „nivel de rezilienţă”, acesta având semnificaţia de cantitatea minimă de produs din cadrul stocului rezervă de stat, stabilită prin Nomenclatorul produselor, necesară să existe în stocul rezervă de stat sau, după caz, în stocul intangibil, destinată creşterii imediate a capacităţii de răspuns aferentă intervenţiilor operative.

Printr-un alt proiect de ordonanţă de urgenţă, Guvernul va modifica şi completa Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EximBank. Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă supus aprobării în Guvern vizează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS).

Planul național de măsuri cu privire la protecţia şi incluziunea persoanelor strămutate din Ucraina

Pe agenda Executivului figurează, în primă lectură, şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind implementarea Planului naţional de măsuri cu privire la protecţia şi incluziunea persoanelor strămutate din Ucraina, beneficiare de protecţie temporară în România. În şedinţa de guvern urmează să fie adoptat şi un proiect de lege privind zonele metropolitane, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Guvernul va aproba, printr-o hotărâre, normele metodologice pentru identificarea obiectivelor strategice de interes naţional, aflate în stadiul de proiectare.

Printr-o altă hotărâre, Executivul va decide cu privire la scoaterea din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, instituţiei Prefectului din judeţele Botoşani, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Vaslui şi Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru protecţia populaţiei refugiate, în contextul escaladării conflictului din Ucraina.