Un scriitor bistriţean încearcă să pună ideile de viaţă ale patronului stelist între coperţile unui volum de 200 de pagini, ca "să nu mai profite doar proştii de banii lui Gigi". La vârsta de 70 de ani, scriitorul bistriţean Ion Moise a înţeles că nu doar capodoperele formează o literatură. Aşa că a lăsat la o parte moralismul rural, deprins de la Rebreanu, pentru un proiect "măreţ": o carte despre Gigi Becali. Ion Moise este membru al Uniunii Scriitorilor şi a practicat, înainte de a ieşi la pensie, meseriile de profesor de limba română şi de jurnalist la mai multe ziare locale. Mândria sa o reprezintă însă cele şapte cărţi care-i poartă semnătura.
Capitolul 1: Întâlnirea Ion Moise a fost ziarist sportiv de conjunctură la meciul de fotbal Gloria Bistriţa - Steaua, disputat în etapa a V-a şi încheiat la egalitate, 2-2. „Nu avea cine să meargă la meci şi m-a sunat redactorul-şef de la un ziar la care am lucrat înainte de pensionare: «Nea Ioane, du-te dumneata, că n-are cine. Băieţii mei de la Sport sunt la mare». Aşa am ajuns eu la masa presei“.
Începutul de cataractă l-a împiedicat pe Ion Moise să vadă clar ce s-a întâmplat pe teren, însă nu a părut deranjat. Scopul lui era altul: „De fapt, am venit mai mult să mă întâlnesc cu Gigi Becali. Scriu o carte despre el“. Ghinion. Gigi Becali n-a venit la acel meci, iar Ion Moise a rămas cu întrebarea care dă titlul cărţii încă nescrise: „Cine eşti dumneata, domnule Becali?“. Capitolul 2: Cum se scrie o carte?
Ion Moise încearcă de mai mult timp să pună pe hârtie această carte-interviu despre Gigi Becali. „I-am trimis 36 de întrebări dar, până acum, nu mi-a răspuns. Dacă el răspunde cam două-trei file la fiecare întrebare, atunci o să iasă o carte de 200 şi ceva de pagini. Eh, eu ştiu că n-o să răspundă el, ci consilierii lui, dar nu contează. Pot să răspund şi eu, numai să fie el de acord“, admite bistriţeanul.
Cartea va începe cu o descriere a machedonilor, pentru ca apoi să vină „chestionarul“. „Prima întrebare este chiar titlul cărţii: cine eşti dumneata, domnule Becali, că s-au spus despre dumneata vrute şi nevrute. Vedeţi, îl iau tare la început, pentru ca apoi să-i ridic uşor mingea la fileu: despre cum a reuşit să se îmbogăţească atât de repede, despre faptul că este, nu-i aşa, un model pentru tineri, despre percepţia lui la muntele Athos, despre sinistraţii pe care i-a ajutat şi aşa mai departe. Pe copertă va apărea chipul lui Gigi Becali“, completează Ion Moise, deşi nu mai era nevoie. Capitolul 3: Nimeni nu moare pe gratis Ion Moise îl apreciază sincer pe Gigi Becali, dar asta nu-i de ajuns. Din dragoste şi din scris mori de foame, mori pe gratis, spunea mai demult Nae Caranfil.
Bistriţeanul Ion Moise nu vrea să moară pe gratis. El vrea banii lui Gigi Becali: „Eu nu cerşesc. Eu vreau să facem contract. Să fiu plătit pentru munca mea. Eu vreau banii lui Becali pentru că am alte două cărţi în sertar pe care nu pot să le public din lipsă de fonduri. Ultima carte, scoasă anul ăsta, m-a costat 50 de milioane de lei vechi (n.r. - în tiraj de 150 de exemplare). Aşa ne-a adus sistemul: ca noi, membri ai Uniunii Scriitorilor, să cerşim pentru a ne publica cărţile...“. Capitolul 4: Şantajându-l pe Lord
Ion Moise spune că are o experienţă fericită cu Jean Pădureanu. Scriitorul a povestit cum, în urmă cu câţiva ani, l-a forţat pe „Tata Jean“ să-i finanţeze o carte: „Eram la hotelul Diana, din Bistriţa, la o festivitate, după miezul nopţii. Întâmplător, l-am surprins pe Pădureanu urcând treptele către etajul întâi. M-am dus la recepţioneră, o fostă elevă a mea, şi am rugat-o să-mi spună la ce cameră a cerut Pădureanu să meargă. Fata mi-a spus franc: «La camerele arbitrilor, etajul 1». Am luat liftul. L-am surprins pe nea Jean cu mâna pe clanţă. Parcă a văzut moartea când m-a văzut pe mine. Pe vremea aia eram încă ziarist. «Sper că nu o să faceţi tam-tam pe chestia asta», mi-a zis. I-am răspuns că nu, nu-mi stă în fire, dar vreau să-mi iasă şi mie ceva. Mi-a dat 15 milioane de lei. Cu 7 milioane mi-am publicat o carte, restul au intrat în buzunarul meu. Nu m-a mai interesat nici scorul de a doua zi, nici nimic“.
Capitolul 5: Finalul
De ce mai scrie Ion Moise cărţi? „Domnule, nu mai pot să mă opresc! Până mor o să scriu! Ce să fac altceva? Să mă duc să cresc albine? Nu, nu, pentru mine, scrisul este un «modus vivendi»!“. Dar finalul nu e acesta. Finalul e aşa: „Păi, de ce să profite de banii lui Gigi Becali numai proştii şi sărăntocii, iar oamenii deştepţi, nu? N-ar fi corect!“.
"Nu-l cunosc pe acest Moise! N-am auzit de el! E nebun dacă spune că m-a şantajat! Ăştia sunt ziarişti făcuţi peste noapte, la apelul bocancilor!" -Jean Pădureanu, preşedinte Gloria Bistriţa
HOTĂRÂT. Ion Moise vrea banii latifundiarului DEZINTERES Gigi nu dă doi bani pe cărţi
Aşa cum era de aşteptat, Gigi Becali nu s-a entuziasmat la auzul cuvântului „carte“. Patronul Stelei ne-a declarat că iniţiativa lui Ion Moise nu-i suscită interesul. „Să scrie, să facă ce vrea, nu mă interesează cărţile! Nu mă mai sunaţi pe teme din astea. Repet, vorbesc numai cu camera! Voi, ziariştii, îmi băgaţi cuvinte în gură ca să ies eu penibil“, ne-a spus pe un ton conciliant Gigi Becali. Acesta declara în urmă cu câţiva ani că palatul său din Aleea Alexandru va sluji drept birou de lucru pentru zeci de istorici plătiţi cu bani grei să scrie „o istorie adevărată a poporului român“. Între timp, pasiunea lui Becali pentru istorie s-a diminuat, iar de proiect s-a ales praful.
"Să scrie, nu mă interesează cărţile! Nu mă mai sunaţi! Repet, vorbesc numai cu camera! Voi, ziariştii, îmi băgaţi cuvinte în gură ca să ies eu penibil." - Gigi Becali, personajul principal al cărţii lui Moise CIRC
Latifundiarul, atracţie fatală pentru ciudaţi
De-a lungul timpului, Gigi Becali şi-a construit o solidă reputaţie de magnet pentru o faună pestriţă, demnă de „Misterele Parisului“. Tămăduitori, pictori neînţeleşi, genii ratate, escroci, oameni disperaţi, cerşetori şi nebuni apar peste tot pe unde-şi arată chipul şi „domnu’ Gigi“. Poarta reşedinţei din Pipera e străjuită 24 de ore din 24 de un echipaj al unei firme de pază, dar şi de milogi plasaţi strategic, pe firul şoselei dinspre Bucureşti. Uneori, din timp în timp, strada e luată cu asalt de câte o întreagă comunitate, cu femei, copii, bătrâni şi invalizi. Cu toţii vor, bineînţeles, bani. Cătălin Mihalache, de exemplu, a încercat să-i vândă lui Gigi o pânză pe care era pictat latifundiarul. „Războinicul luminii“ costumat în roman, cu muşchi de culturist la picioare şi încălţat în şlapi. Deasupra lui Gigi defila un porumbel care ţinea în cioc steagul României, cu minge pe post de stemă, pentru că „fotbalul l-a adus pe domnu’ Gigi în inimile noastre“. „Sunt pictor. Pictor consacrat“, se prezenta autorul picturii naive. „O fac pentru bani şi ca să mă dau mare. Păi, dacă-mi dă domnu’ Gigi ceva, sunt cel mai tare la mine în sat!“. Astfel de întâmplări sunt la ordinea zilei. Astă-primăvară, un „proroc“ din Moldova, care se recomanda drept „unic sfătuitor al lui Jean Pădureanu“ şi aflat „în relaţie directă cu Dumnezeu“, a încercat să intre la Palat, pentru a-l ajuta pe Gigi să ia campionatul, dar bodyguarzii nu l-au lăsat.
Ulterior, „prorocul“ a pus pe seama acestui incident ratarea titlului. „Tot eu am contribuit, prin rugăciunile mele, şi la cucerirea Cupei Campionilor în 1986“, dezvăluia omul de taină al lui Dumnezeu. (Matei Udrea)