UPDATE: Cutremurul produs marți dimineață în Puerto Rico a avut o magnitudine revizuită la 6,5 pe scara Richter și a declanşat un tsunami de mici dimensiuni, care însă nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale semnificative.

Centrul de Avertizare pentru Tsunami din Pacific a anunţat că a consemnat un tsunami de circa 0,02 metri. „Persoanele aflate în regiunile de-a lungul coastei din apropiere de cutremur ar trebui să rămână atente şi precaute, altfel nu se impune nicio acţiune”, au indicat geologii de la Centrul de Avertizare pentru Tsunami din Pacific.


Un cutremur puternic s-a produs marți pe insula Sumatra, în provincia Aceh din sud-estul Indoneziei, la o adâncime de 20,3 km. Agenția indoneziană de Meteorologie și Geofizică a anunţat pe Twitter că magnitudinea cutremurului a fost de 6,4 grade pe Richter.

Seismul s-a produs la o adâncime de 13 km, însă, din fericire, nu are potențialul de a declanșa un tsunami. Nu există informaţii imediate privind eventuale pagube materiale sau victime, au anunţat autoritățile și localnicii.

Oamenii au intrat în panică și au ieşit în fugă din clădiri. Oamenii care se rugau la o moschee au fugit cu toții în afara clădirii”, a declarat Maimun, un oficial din cadrul Agenţiei de atenuare a dezastrelor de pe insula cea mai apropiată de epicentru.

Indonezia, care se află pe „Inelul de foc” din Pacific, activ din punct de vedere seismic, este zguduită adesea de cutremure foarte mari, notează Agerpres.

În septembrie 2018, oraşul Palu, de pe insula Sulawesi, a fost devastat de un cutremur cu magnitudinea de 7,5 și de un tsunami puternic. Peste 4.000 de oameni au murit atunci.

Tot marți s-a înregistrat un cutremur cu magnitudinea 6,6 grade pe scara Richter la 10 kilometri sud de localitatea Indios, din Puerto Rico. Epicentrul său a fost stabilit la o adâncime de 7 kilometri.

„A fost foarte puternic. Am auzit vibraţiile peste tot”, a declarat pe site-ul Centrului Seismologic Euro-Mediteranean un martor aflat la 14 kilometri de epicentru.

Un alt martor, din Caimital, la o distanţă de 67 kilometri, a precizat că seismul a durat circa 30 de secunde.

Este al doilea cutremur în numai 24 de ore produs în Puerto Rico. Luni, un seism cu magnitudinea 5,8 pe Richter a provocat întreruperi importate de electricitate şi pagube materiale.

Te-ar putea interesa și: