Se caută administrator pentru Aeroportul Internațional Chișinău, cu mandat de 5 ani

Se caută administrator pentru Aeroportul Internațional Chișinău, cu mandat de 5 aniDirector. Sursa foto: Arhiva EVZ

Republica Moldova. Se caută un nou administrator pentru Aeroportul Internațional Chișinău. Agenția Proprietății Publice a lansat un concurs public, iar dosarele de participare pot fi depuse în format fizic sau electronic, până cel târziu la data de 5 august, ora 16:00.

Persoana desemnată va conduce activitatea generală a întreprinderii, va asigura funcționarea eficientă a aeroportului și va pune în aplicare deciziile fondatorului și ale consiliului de administrație. Totodată, administratorul va avea obligația de a prezenta rapoarte financiare trimestriale și anuale, care să reflecte performanțele economico-financiare ale entității.

Concurs de angajare

Concurs de angajare. Sursa foto: arhiva EVZ

Potrivit condițiilor concursului, orice achiziție de bunuri sau servicii care depășește 25% din valoarea activelor nete sau suma de 400 de mii de lei va necesita acordul prealabil al fondatorului și decizia consiliului. De asemenea, administratorul va aproba, cu acordul autorității fondatoare, nomenclatorul și tarifele serviciilor oferite de aeroport.

Contractul individual de muncă va fi semnat pentru o perioadă de până la cinci ani.

Documente necesare și procedura de aplicare

Candidații interesați trebuie să depună un dosar care să includă: o scrisoare de motivare însoțită de viziunea privind eficientizarea activității aeroportului, curriculum vitae, copia actului de identitate, copia diplomei de studii, cazierul judiciar, scrisori de recomandare și alte documente care atestă experiența profesională și participarea la cursuri de perfecționare.

Este necesară și o declarație privind evaluarea competenței și adecvării pentru funcția de administrator.

Dosarele pot fi depuse fizic la sediul întreprinderii de stat din str. Dacia 80/3, biroul 306, sau prin e-mail, la adresa [email protected]. Documentele sunt recepționate de luni până vineri, între orele 08:30 – 16:30, cu excepția pauzei de masă și a zilelor de sărbătoare.

Aeroportul Chișinău, proprietatea statului

În 2023, Aeroportul Internațional Chișinău a trecut integral în gestiunea statului și este administrat de întreprinderea de stat „Aeroportul Internațional Chișinău”.

Aeroportul Internațional Chișinău a fost dat în concesiune companiei Avia Invest în 2013, pentru o perioadă de 49 de ani. Compania se obligase să investească circa 250 de milioane de euro în dezvoltarea aeroportului.

Aeroportul Internațional Chișinău

Aeroportul Internațional Chișinău. Sursa foto: www.facebook.com/AirportChisinau

În 2019, o comisie parlamentară a investigat concesionarea aeroportului și a concluzionat că selectarea companiei a avut loc cu încălcări, iar Avia Invest ar fi fost administrată indirect de oligarhul Ilan Șor. Guvernarea a acuzat concesionarul că nu a investit sumele promise în dezvoltarea aeroportului și a obținut în instanță rezilierea contractului.