Opinii
Scufița Roșie a lui Macron: „- Bunicuțo, de ce ai vocea așa de groasă? – Pentru că sunt tac-tu!”
Ce frumos este când se umple casa de copii! Mai ales când e o casă mare. Sau un palat. Uite, bunăoară, Palatul Elysée.
Așa este, anormalitatea există și ea îmbracă o sumedenie de forme. Unele, de-a dreptul monstruoase, ținând de abisurile sumbre ale patologicului. Problema este de ce trebuie statul să le sprijine, să le încurajeze și – mai ales – să le legalizeze.
În septembrie 2019, Agnés Buzyn, ministra franceză a Sănătății, mama Legii Bioeticii a acordat un interviu pe această temă canalului televiziunii parlamentare, LCP.
„Este o lege care confruntă știința, progresele științifice, cu dorin... cu... cu alegerile unei societăți și cu suferințele individuale”, a spus Buzyn.
Ne puteți urmări și pe Google News
Psihanaliștii invocați de Macron au vorbit și despre lapsusuri ca despre niște supape prin care inconștientul izbucnește la suprafață, fără a putea fi controlat de vorbitor, scriitor etc.
Bâlbâiala lui Agnés ne arată că, în adâncul ei, ea este convinsă că știința, progresul științific, trebuie să se subordoneze dorințelor sau capriciilor individuale, oricât ar fi ele de deviante.
Unei femei sau unui cuplu de lesbiene trebuie să li se acorde dreptul de a-și procura un copil, la fel cum îți cumperi o marfă de la hipermarket. Dreptul la copil este egal cu dreptul la detergenți.
În secolul XXI, ne spun Buzyn, Macron și toți progresiștii, tatăl nu mai este necesar. A devenit un moft pasabil și inutil. Familia însăși a devenit desuetă ca o sobă de teracotă într-un cartier rezidențial.
Dialogul dintre ziarist și ministră a continuat în acest mod halucinant:
Ziarist - Un tată este o funcție simbolică, poate fi el o femeie?
Buzyn – Evident că poate să fie o femeie, poate să fie o alteritate care se găsește în altă parte în familie, poate să fie niște unchi, poate să fie... ăăă...
- Ziarist – O bunică.
- Buzyn – O bunică (râsete).
Din motive de tehnică narativă, pentru un efect maxim, ar fi trebuit să închei acest text aici. Nu o s-o fac. O să adaug câteva cuvinte care îi aparțin doamnei Pascale Morinière, protagonista scenei de mai înainte cu Emmanuel Macron:
„Dacă astăzi, în țara noastră, nu mai avem cuvinte comune pentru a comunica tot ce ne este mai intim, precum Tată și Mamă, dacă cuvintele nu mai au același înțeles pentru toți francezii, devine foarte dificil să facem societate noi toți, împreună.”
Recomandările noastre
