”O șleahtă de politruci grobieni”

În urmă cu câțiva ani, la puțină vreme după ce EvZ a publicat un interviu cu col.(r) Filip Teodorescu, fost locțiitor al șefului  Direcției de Contraspionaj din Securitate, și după ce a apărut în librării cartea „Fereastra serviciilor secrete”, de gl.(r) Aurel Rogojan, fost șef de cabinet al gl.(r) Vlad Iulian, i-am scris unui apropiat prieten, ofițer cu mare vechime în spionajul extern românesc, așezat de mai mulți ani în străinătate, scrisoarea de mai jos. Cum  Teodorescu și Rogojan îmi ofereau argumente solide pentru o mai veche dispută dintre noi doi pe tema serviciilor secrete, am considerat că era cel mai potrivit moment să-i adresez prietenului scrisoarea reprodusă mai jos, replica în cadrul unui lung dialog, întins de-a lungul multor ani.

Dragă prietene!
 
În lunga perioadă de când suntem prieteni, ne-am contrazis vehement, în repetate rânduri, pe problema rolului și competenței Securității înainte de `89 și a succesoarei sale de după. Te-am rugat deseori, să nu mai emiți judecăți în măsură să te identifice cu aparatul în care ți-ai desfășurat activitatea, pentru că educația, cultura, caracterul, calitățile tale într-un cuvânt, nu au fost simptomatice acestui aparat. Îmi cunoști părerea despre cei mai mulți dintre cei ce formau această structură.

Știi, de asemnea, că opinia mea în privința comandanților Securității este una jalnică: o șleahtă de politruci grobieni, preocupați doar de căpătuială, lipsiți de demnitatea uniformei și castei militare. Prima situație reală, cu adevarat serioasă, cu care s-au confruntat, le-a dat măsura. Evenimentele din decembrie `89 au acționat în acest sens ca un veritabil revelator: pur și simplu și-au abandonat țara, aparatul și subordonații, preocupați fiind doar de propria piele.
De multă vreme îi consider pe cei mai mulți dintre camarazii tăi niște nulități, care nu au reușit să facă pe vitejii decât cu propriul lor popor.

Prestațiile publice ulterioare ale unora precum generalii Neagu Cosma, Nicolae Pleșița, Ilie Merce, etc., mi-au consolidat și adâncit dezgustul.

Revenind la ziua de astăzi, două evenimente publicistice recente îmi consolidează opinia: interviul acordat de col. Filip Teodorescu cotidianului Evenimentul Zilei și cartea recent lansată de gral. Aurel Rogojan. Astfel, col. Filip Teodorescu, acreditat în conștiința publicului drept o eminență cenușie a Securității, dezvăluie că SUA a intenționat o extragere a familiei Ceaușescu de pe teritoriul României, în timpul evenimentelor din dec `89, cu un avion militar care ar fi așteptat pe Otopeni prezentarea respectivilor la îmbarcare. Văzând că “extractibilii” nu mai vin, avionul ar fi plecat!

Inutil să-ți precizez tocmai ție, ofițer de informații cu mare experiență în operațiuni și combinații externe complexe, ridicolul unui asemenea scenariu. Păi, dacă americanii ar fi avut în vedere o operațiune de extragere a lui Ceaușescu, în planul de extracție s-ar fi prevăzut să fie așteptat de un avion pe aeroport, poate vine fugaru`, poate nu vine?  Presupunând că o asemnea intenție ar fi existat, ce interes ar fi avut americanii să-l ia la ei pe nea Nicu? Ce să facă cu el?  I-ar fi acordat azil politic, urmat de acordarea cetățeniei?

În privința generalului Aurel Rogojan, încep cu un citat din producția recent lansată sub semnătura sa, în care vorbește despre un eveniment în care am avut un rol direct: “Incapacitatea generalului Marcu de a aduce la încălecat caii nărăvaşi din sistemul financiar-bancar l-a inspirat pe director să recurgă la armele din documentele Securităţii.

Şeful unităţii de securitate economică (un colonel detaşat de la Ministerul Apărării Naţionale) primeşte ordin să pună la dispoziţia patronului de presă Mihai Cârciog evidenţa reţelei in­formative create de Securitate în Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a României. Ordinul s-a executat întocmai. Colonelul îi convoacă la o în­tâlnire în boscheţii de lângă Casa Presei pe ziariştii « din legătură » pentru a le preda preţiosul document. În prealabil, acesta fusese uşor « periat », astfel încât câteva persoane preţioase să fie ulterior « fidelizate ».

Ziariştii din « Secţia servicii secrete », Dan Andronic şi Mirel Curea, speriaţi de ce le-a fost dat ochilor lor să vadă, ezită să-l primească. Colonelul le spune să-l ia, că directorul Măgureanu l-a trimis. Mihai Cârciog se afla pe litoral. Dispune xerocopierea şi restituirea de îndată a originalului. În zilele ce au urmat, Evenimentul zilei a început campania de demascare a «informatorilor Securităţii din finanţe şi bănci». Mai puţin a celor pe care un colaborator apropiat al lui Virgil Măgureanu avea să-i fidelizeze în interesul unei cauze numai de ei ştiute, deşi nu e greu de intuit.

Scandalul în interiorul Serviciului a izbucnit după toate regulile impuse de un astfel de eveniment. Directorul Virgil Măgureanu a cerut o anchetă de o severitate exemplară în vederea depistării şi îndepărtării din Serviciu a vinovaţilor. Bineînţeles, când adevărul a ieşit la lumină, ancheta s-a pierdut ca râul în deşert. Ca întotdeauna, s-a găsit vinovatul de serviciu : registrul cu pricina nu trebuia să se afle la ofiţerul din fişetul căruia fusese sustras. Dar ofiţerul, tocmai pentru a preveni un astfel de eveniment, a recuperat documentul şi l-a păstrat cum a crezut el că este mai sigur… Un amănunt important pentru istorie. Cei « fidelizaţi » prin salvarea de la demascarea în presă sunt încă piese importante şi în stare de funcţionare în maşina nelubrifiată a sistemului financiar-bancar al României. Numai « Naşul » nu se simte prea bine.”

Nu faptul că generalul Rogojan bate câmpii cu o grație uluitoare mă face să-ți scriu, ci siguranța cu care își prezintă teoriile cu privire la episodul publicării registrului în EVZ.

Ofițerul care ne-a predat registrul cu pricina, o mai veche relație a lui Dan Andronic, nicidecum vreun “colonel detaşat de la Ministerul Apărării Naţionale”, ci un grad mult mai mic și fără vreo legătură anterioară cu M.Ap.N., este prieten cu mine și în ziua de astăzi. Motivele sale au fost strict personale, mi le-a dezvăluit în urmă cu câțiva ani și, în mod cert, nu l-au avut drept punct de plecare pe Virgil Măgureanu. Dimpotrivă, lui Măgureanu, deconspirarea rețelei, active în bună parte la acea dată, i-a încurcat o serie de operațiuni de contrabandă cu țigări, alcool și cafea în care era implicat, sprijinit fiind exact de informatori din Vamă, Finanțe, etc. Mai mult, Măgureanu a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a opri publicarea listelor, inclusiv să ordone acțiuni directe asupra lui Ion Cristoiu, a lui Dan Andronic și a mea.

Dumnezeu să-l odihnească, Mihai Cârciog, patronul nostru, nu doar că nu a fost nicio secundă în schemă, ci chiar a făcut tot ceea ce a putut ca să previnea și mai apoi să stopeze publicarea listelor, anunțat de și la rugămintea lui Virgil Măgureanu și a lui Johnny Popescu, direct afectați fix de destructurarea rețelei pe care se desfășurau combinațiile de contrabandă, numite cu iz misterios „operațiuni speciale”, în fapt ciordeli în toată regula. Cârciog nu a putut fi dezarmat decât de către Ion Cristoiu, care l-a amenințat serios să înceteze cu presiunile asupra noastră.
Zice gral. Rogojan: “ Ziariştii din « Secţia servicii secrete », Dan Andronic şi Mirel Curea, speriaţi de ce le-a fost dat ochilor lor să vadă, ezită să-l primească(n.m. registrul cu informatori)”

Greșit! Nu ne-am speriat și n-am ezitat nicio secundă, l-am luat în următoarele câteva zeci de minute de la propunere, fără știința și acordul nimănui, nici măcar al lui Ion Cristoiu, cu atât mai mult cu cât Dan Andronic îl cunoștea bine pe ofițer, primise deja de la el o sumedenie de documente și informații autentice, de maximă importanță și avea încredere în el. De altfel, urma să mai primim, în următorii ani ai activității noastre jurnalistice, și alte informații documente și informații de primă mână.

Tot ceea ce am făcut în vederea preluării registrului, a fost să improvizăm rapid din colegi și șoferi, o echipă de „asigurare”, care să ne permită „degajarea” în caz de flagrant la „legea siguranței naționale”, recent intrată în vigoare pe atunci. Ezitarile noastre nu s-au materializat decât înaintea publicării și doar în sensul verificării repetate a autenticității documentului, a numelor conținute, precum și a veridicității apartenenței persoanelor menționate în registru la rețeaua de informatori.

Recunosc, eu am avut o mare strângere de inimă, mi-a fost teamă ca nu cumva unul dintre cei menționați în registru să se sinucidă. Eram tânar și naiv, nu știam pe atunci că pe la noi nu se sinucide nimeni din rușine.
Nu în ultimul rând, pentru a ne distra pe seama SRI, am “dezvăluit”, tuturor ce ne trăgeau “dibaci” de limbă, prenumele celui care ne-ar fi predat registrul, Virgil, adică exact prenumele directorului, Virgil Măgureanu. Aflam apoi, astfel, spre amuzamentul nostru total, de la alte surse pe care le aveam în SRI, cum cei de la “contraspionaj” căutau “virgili” în draci și cum sunt suspectați și „luați în lucru”  toți ofițerii ce purtau banalul nume de botez. Singurul care, spre lauda lui, s-a prins, a fost generalul Gheorghe Dan, pe atunci șef la UM 0215: „Băăăi, da` v-ați bătut joc crunt de ăia, caută „virgili” de au înnebunit, unu` nu s-a gandit că le-ați plasat chiar prenumele șefului lor!”

Cu prietenie!
Mirel Curea