Scriitorii care au „schimbat trenul” politicii  Care a fost „secretul”?. Au făcut carieră în epoci relativ opuse, dar „le-au prins șpilul”!

Scriitori ca Mihail Sadoveanu, Zaharia Stancu, Gala Galaction, George Călinescu, Marin Preda chiar au reușit să supraviețuiască în două epoci diferite, dar au înțeles mecanismul acestora.

Scriitori „convertiți”

Sunt două motive esențiale în opinia mea prin care scriitorii au ajuns să schimbe macazul. Primul este acela că nu se regăseau complet în epoca interbelică deși se formaseră acolo. Undeva, dintotdeauna în scriitorul român a „mustit” ceea ce numim „spiritul stângist”. Evident, Viața Românească a lui Garabet Ibrăileanu, DD Pătrășcanu, sămănătorismul lui Nicolae  Iorga sau poporanismul lui Constantin Stere au avut rolul lor.

George Călinescu era un orfan adoptat de familia unde mama sa lucra ca servitoare (tatăl era frate cu stăpânul casei), era un oltean născut la București, Zaharia Stancu și Marin Preda o apucaseră spre București aproape desculți și fără bani. Singurul care era ceva mai bogat a fost Mihail Sadoveanu, dar și el se revendica din țăranii din Sadova Olteniei, dinspre partea tatălui, deși la botez, oficial s-a numit Mihail Ursachi, după mama lui, moldoveancă get-beget.

Scriitorii prind din mers cum stă treaba

Noul regim comunist instaurat de facto după 23 august 1944 voia să creeze o lume nouă, dar nici una nouă de tot în stil sovietic. Faptul că mulți scriitori erau antifasciști chiar în epoca interbelică, i-a ajutat la dosar. Unii frecventaseră cercuri masonice, Angajamentul unui Sadoveanu, Călinescu erau importante pentru că noul regim voia să triumfe cauza comunismului național în fața internaționalismului grupului Anei Pauker.

Veniseră deja culturnicii precum Leonte Răutu (Lev Oigenstein) și Dej nu dorea să anuleze total spiritul național. Marin Preda și Zaharia Stancu au fost oamenii perfecți pentru asta. Marin Preda se va lăsa sedus de mitul interbelic, chiar a achiesat la ideile lui Ceaușescu, numai că la un moment dat dorea relaxare mai mult decât dorea Ceaușescu. Un alt scriitor emblematic din Vâlcea a fost Dinu Săraru care a scris despre abzurile colectivizării, despre imixtiunea Securității și „cadrelor” în viața de familie.

Tot în epoca de final a regimului Dej a murit și Lucian Blaga. Nu numai contrele acestuia cu Mihai Beniuc l-au marginalizat în anii 50. Blaga vedea țăranul puțin altfel decât comuniștii, chiar și cei naționali, iar aici a fost miza. Evident, zvonurile că ar fi fost, ceea ce era un fals grosolan, apropiat de legionarii militanți, au contribuit la marginalizarea sa.

De fapt care a fost misterul?

Dacă Mihail Sadoveanu și George Călinescu n-au mai prins desprinderea lui Ceaușescu de dejism, Zaharia Stancu a mai prins ceva deși îl ura pe Ceaușescu. S-a speculat că Stancu ar fi turnat la Siguranță, deși Ceaușescu a infirmat ceea ce i se raportase. Scriitorii au înțeles că Nicolae Ceaușescu voia să altoiască pe carlism și puțin pe legionarism și antonescianism, comunismul importat de la sovietici. Făcuse pușcărie sub Carol și Antonescu dar parcă tot era sedus de grandoarea lui Carol al II-lea. Evident, s-au prins și scriitorii și aceia care au știut să împacheteze „carlismul” așa cum dorise Ceaușescu au tras lozul câștigător..