SCM Râmnicu Vâlcea s-a calificat în sferturile de finală ale EHF European League

Handbal

SCM Râmnicu Vâlcea s-a calificat în sferturile de finală ale competiţiei feminine de handbal EHF European League, după ce a învins formaţia maghiară Praktiker-Vac, cu scorul de 28-26 (13-13), sâmbătă seara, în deplasare, în ultimul său meci din Grupa D.

SCM a condus la o diferenţă de patru goluri pe final, 25-21 (min. 54) şi 26-22 (56), dar Daria Bucur a fost descalificată şi gazdele au marcat de trei ori la rând, astfel că ultimul minut a fost dramatic. Echipa vâlceană avea 27-26 când mai erau 35 de secunde, dar la ultimul său atac maghiarele au făcut marcaj om la om, însă Levcenko a reuşit golul izbăvitor (28-26).

Echipa pregătită de Bent Dahl putea fi eliminată din competiţie în cazul unui egal şi dacă Paris 92 ar fi câştigat meciul cu Thuringer HC.

SCM Râmnicu Vâlcea, meci cu emoții

SCM a început greoi partida din Ungaria, fiind condusă cu 3-0, după care a echilibrat disputa, a condus chiar cu 12-10, dar la pauză a fost egal, 13-13.

Vâlcencele au controlat repriza secundă, dar desprinderea la trei goluri a venit în ultimul sfert de oră (19-22, 20-23, 21-24, iar apoi 21-25).

Pentru învingătoare au marcat Irina Glibko 6 goluri, Asma Elghaoui 5, Daria Bucur 5, Evghenia Levcenko 4, Maria Andreea Ianăşi 2, Bobana Klikovac 2, Asuka Fujita 2, Elin Hansson 1, Cristina Florica 1.

Isabell Roch a apărat 4 aruncări (20%), iar Daciana Hosu a avut 3 intervenţii (23,08%).

Golurile gazdelor au fost reuşite de Csenge Kuczora 7, Borbala Ballai 7, Nikolett Marincsak 3, Aniko Kovacs 2, Natalie Schatzl 2, Anna Ballai 1, Anna Palffy 1, Jazmin Kovalcsik 1, Fanny Helembai 1, Nikolett Dioszegi 1.

Anna Bukovszky a apărat 7 aruncări (38,89%), iar Fanni Klara Csizmadia a parat 4 şuturi (20%).

Au arbitrat israelienii Matan Lindenbaum şi Dor Laron, iar delegat EHF a fost maghiarul Vladimir Jovic.

SCM încheie pe locul al doilea în Grupa D, cu 7 puncte. Thuringer HC va câştiga grupa (are 9 puncte înaintea meciului cu Paris 92), Paris 92 se va clasa pe locul 3 (are 4 puncte înaintea partidei cu Thuringer HC), iar Vac este ultima, cu 2 puncte.

(Agerpres)