Sciitori din toată lumea citesc la Timișoara. Începe LitVest I PROGRAM
- Georgeta Petrovici
- 21 septembrie 2018, 09:27
Timișoara își reconfirmă statutul de Capitală a lecturilor publice. Săptămâna viitoare va ave aloc LitVest 2018, între 26-29 septembrie, acesta fiind cel mai internațional festival literar al Timișoarei și unul dintre cele mai creative din Europa, ajuns la cea de a șaptea ediție.
Evenimentul organizat de Biblioteca Județeană Timiș lansează o serie de concepte noi, precum: Masa de scris, BlackOut. Text-concerto Blazzaj etc. și, începând cu anul acesta, LitVest va avea, ca invitat simbolic, unul dintre scriitorii dispăruți ai Timișoarei. ”Începem cu Dan Emilian Roșca (1957-2005), poet suprarealist de certă anvergură, a cărui operă este în curs de reeditare la B.J.T. Fototeca instituției se va îmbogăți prin pictorialele cu invitatele și invitații în ipostaze inedite, cel mai adesea unice, precum Dueliștii sau Punctul pe ii. LitVest generează spectacole de lectură și documente estetice. Festivalul este organizat de către Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”, sub egida Consiliului Județean Timiș”, arată Tudor Crețu, directorul instituției.
Lista invitaților literați îi cuprinde pe: Adriana Babeți (România), Aase Berg (Suedia), Dumitru Crudu (Republica Moldova), Haydar Ergülen (Turcia), Mina Gligorić (Serbia), Rosie Goldsmith (Marea Britanie), Walter Grond (Austria), Petru Ilieșu (România), Dan Lungu (România), Bogdan Munteanu (România), Alice Notley (S.U.A.), Víctor Rodríguez Núñez (Cuba), Cosmin Perța (România), Dan Emilian Roșca (1957-2005), Sudeep Sen (India), George Szirtes (Marea Britanie), Cătălin-Mihai Ștefan (România), Erkut Tokman (Turcia).
Redăm, în cele ce urmează, programul complet al festivalului. Accesul publicului este liber.
Miercuri, 26. 09
Orele 12 - 14, Piața Unirii, Pătura care citește. Deschidere LitVest.
Ora 18, FotoSinteză, retrospectivă fotografică a lecturilor publice marca B.J.T., Secția de Arte „Deliu Petroiu”, Bastion Theresia, corp A.
Joi, 27. 09
Ora 11, Literatura intră-n joc. Lecturi și dialoguri în licee.
Ora 18:30, LiteraTura TM, în colaborare cu Societatea de Transport Public Timișoara. O redescoperire literară a orașului, a „stațiilor”/ reperelor sale literare. Punct de pornire: Piața Libertății.
Vineri, 28. 09
Ora 11, Masa de lucru, actori cooordonați de către Claudiu Dogaru, vor recita fragmente din creația invitaților la LitVest 2018. Pe strada Vasile Alecsandri vor fi amplasate mese de scris și rafturi cu cărți.
Ora 19, Lecturi aprinse. Texte putere, Piața Unirii, intrarea dinspre str. V. Alecsandri. Lecturi în faruri de motocicletă, un nou format în colaborare cu Timișoara Bikers.
Sâmbătă, 29. 09
Ora 22, BlackOut, text-concerto Blazzaj. Concep/rt experimental, cu inserturi literare. Reflektor Venue, bd. Liviu Rebreanu colț cu Calea Șagului.