Începând cu luna curentă, Raiffeisen Bank a introdus noi restricții pentru clienții săi, impactând în special pe cei care efectuau frecvent schimburi valutare în Smart Hour.
Clienții au fost anunțați de către reprezentanții băncii că modificările au intrat în vigoare începând cu data de 8 aprilie. Mai exact, cei care făceau schimburi valutare în cadrul Smart Hour vor fi limitați la o anumită sumă pe lună.
Raiffeisen Bank, limitări pentru cei care făceau schimburi valutare
În trecut, cei care erau clienți la Raiffeisen Bank și dețineau un cont și un card aveau opțiunea de a schimba maxim 30.000 de euro într-o lună, în cele 20 de zile lucrătoare ale lunii, la cursul BNR (Banca Națională a României), în intervalul orar 10.00 – 11.00.
„Te informăm că din data de 8 aprilie 2024 pentru operațiunile de schimb valutar efectuate în Smart Hour se va aplica o limită lunară de 10.000 de euro (sau echivalent).
Astfel, din data de 8 aprilie 2024 în Smart Hour vei putea schimba lei-euro sau euro-lei până la 1.500 euro pe zi, în zilele bancare lucrătoare, de luni până vineri. De la 10 la 11, la cursul BNR valabil la data efectuării schimbului valutar”, a fost mesajul transmis de Raiffeisen Bank.
Cursul valutar, diferit după ce s-a atins limita de 10.000 de euro
Odată cu modificările implementate de bancă, în afara perioadei Smart Hour sau atunci când limita de 10.000 de euro (sau echivalent) este atinsă, în ecranul aplicației va fi prezentat un curs valutar diferit.
În acest caz, clienții vor avea opțiunea dacă mai vor sau nu să facă schimbul valutar la cursul afișat.
Reamintim că în luna martie, clienții Raiffeisen Bank au fost informați de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) că își pot recupera sumele calculate incorect de către bancă.
Aceste sume se referă la dobânzile calculate pentru creditele în lei, euro și franci elvețieni, între anii 2006 și 2007. 92% dintre clienții afectați au fost compensați până în 2024.
Acum, cei care fac parte din cei 8% rămași își pot recupera sumele pierdute, potrivit Fanatik.