Schimbări majore în Codul de procedură fiscală. Ce vor putea să facă inspectorii și ce drepturi are contribuabilul

Sursa: Arhiva EVZ

O lege adoptată în Parlament și publicată în Monitorul Oficial aduce noi reglementări ce vor intra în vigoare începând de joi.

În Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 295/2020, care are rolul de-a modifica, începând de joi, numeroase aspecte din Codul de procedură fiscală. Câteva dintre acestea reglementează inspecțiile fiscale, dar sunt vizate și controalele antifraudă, precum și procedurile de verificare a situației fiscale personale, conform avocatnet.ro.

Iată câteva dintre cele mai importante aspecte:

- durata inspecțiilor: când se calculează durata maximă pe care se poate desfășura o inspecție nu se vor lua în calcul perioadele de suspendare legală a inspecției; - atunci când intervine decesul persoanei fizice sau încetarea persoanei juridice pe parcursul inspecției, aceasta va continua cu succesorii persoanei respective, dacă există, iar creanța fiscală se va stabili pe numele acestora; un ordin al Fiscului va detalia această chestiune, până acum neprevăzută de cod; - nou caz de suspendare a inspecției: împotriva contribuabilului este în desfășurare o procedură judiciară în legătură cu mijloacele de probă care fac obiectul inspecției fiscale sau atunci când documentele financiar-contabile ale contribuabilului au fost ridicate de organul de urmărire penală, fără a putea fi puse la dispoziția organului de inspecție fiscală; în acest caz nu se va aplica termenul maxim de șase luni de suspendare;

Alte situații vizate de lege

- contribuabilul va putea contesta decizia de suspendare a inspecției, potrivit unei noi prevederi; - la reverificare, s-au detaliat condițiile în care conducătorul inspecției fiscale poate decide reverificarea, respectiv după încheierea inspecției,  - dacă apar date suplimentare, necunoscute inițial, iar numai dacă aceste date influențează rezultatele inspecției fiscale încheiate;  - parlamentarii au redefinit ideea de date suplimentare - orice fapt sau mijloc de probă de care se ia cunoștință ulterior, de natură să modifice rezultatele inspecției încheiate; și contribuabilul va putea cere reverificarea în situațiile în care nu poate corecta declarația de impunere; - noua lege stabilește perioada minimă între comunicarea proiectului de raport al inspecției fiscale și discuția finală: măcar trei zile sau cinci, în cazul marilor contribuabili; - raportul întocmit la finalizarea inspecţiei fiscale va cuprinde constatările în legătură cu toate perioadele şi toate obligaţiile fiscale înscrise în avizul de inspecție fiscală (referirea la aviz nu există actualmente în Codul de procedură).