Principalul canal al TVR, TVR1, are un nou director. Acesta s-a ocupat de mai multe emisiuni și a fost producător. În ultima vreme, TVR a avut mai mulți directori, dar mandatul lor a fost scurt.
Începând de la 1 februarie, principalul canal al TVR este condus de Diana Onea Pascal, actualul director de programe. Ea va fi și director de programe la TVR 1. În trecut, aceasta era angajată la TVR ca producător.
Noul director al TVR 1 s-a ocupat și de emisiunea Câştigă România, cu Virgil Ianţu. Diana Onea Pascal i-a luat locul Carlei Tompea, care a fost director al TVR 1 pentru doar câteva luni, din noiembrie 2022 şi până acum. Acum, aceasta este doar producător general al TVR 1.
TVR a avut mai mulți directori, printre care și Carla Tompea, Ana Maria Modâlcă, Ruxandra Ţuchel şi Eduard Dârvariu, dar mandatul lor nu a fost lung, potrivit Paginademedia.
Şefa postului TVR 1 şi-a dat demisia
În septembrie 2022, Ana Maria Modâlcă, directoarea TVR1, și-a dat demisia. Ea a fost numită în poziţia de director al principalului canal public în primăvara lui 2022, atunci când au fost puşi şi şeful Ştirilor (Cătălin Prisăcariu, plecat între timp), Şeful TVR 2 (Ruxandra Ţuchel), şefa TVR Internaţional (Mihaela Crăciun) şi şeful TVR 3 (Tudor Barbu).
În luna octombrie 2022, Carla Tompea a fost pusă director al postului de televiziune TVR 1. Ea a fost director al postului TVR 2 până când Ana Maria Modâlcă a fost numită în fruntea TVR 1. Atunci, Ruxandra Țuchel, care la acea vreme conducea TVR 1, a trecut la TVR 2. A fost redactor șef în Redacția Știri TVR Iași, unde a lucrat ca reporter, redactor și realizator TV aproape 10 ani.
În perioada 2011-2013, aceasta a fost director al TVR Info, după care a fost producător Delegat Direcţia programe pentru 2 ani. Din 2015 este director de Programe TVR. Aceasta este fiica profesorului universitar Doru Tompea de la Universitatea „Petre Andrei” din Iași.
Cu toate că a primit o funcție importantă, nici Carla Tompea nu a rezistat mai mult de câteva luni. Încă nu se știe dacă și-a dat demisia, ca Ana Maria Modâlcă, sau dacă a fost dată afară.