Televiziunea Metropola TV are un nou redactor-şef. Este vorba despre un fost consilier al Gabrielei Firea. Recent, jurnalistul Rafaelo Varga şi-a dat demisia din funcţia de redactor-şef al postului care aparţine de Primăria Voluntari, condusă de Florentin Pandele.
Schimbări mari la Metropola TV
George Ciubotaru, jurnalist la Metropola și fost consilier la Ministerul Familiei, condus de Gabriela Firea, este noul redactor-șef al televiziunii. Acesta mai avut diverse funcţii pe zona de comunicare şi la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, instituţie ce ţine de Primăria Bucureşti, tot în mandatul Gabrielei Firea. Tânărul a fost specialist în comunicare şi la Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti şi - Compania Municipală Consolidări Bucureşti, instituţii ce ţineau tot de Primăria Bucureşti, tot în mandatul Gabrielei Firea.
Cine e George Ciobotaru
Rafaelo Varga, cel a fost până recent redactor-şef, rămâne în continuare la Metropola TV. El se va ocuăa de emisiunea de debate politic În umbra ştirilor, difuzată de luni până joi, de la ora 19.00. Noul redactor-șef, George Ciobotaru, a intrat în presă în anul 2008. La începutul carierei, el a fost reporter la Adevărul Holding şi apoi a trecut în televiziune ca reporter la Antena 1 şi Antena 3.
Jurnalistul a fost acreditat pe administraţia publică locală. În perioada 2018 - 2020 a avut simultan funcţia de specialist relaţii publice în două instituţii din subordinea Primăriei Capitalei, condusă atunci de Gabriela Firea, Compania Municipală Consolidări Bucureşti şi Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti.
A fost consilierul Gabrielei Firea
În perioada 2020 - 2021, Ciobotaru a fost „Inspector de Specialitate” în Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic. Între 2021 şi 2022, acesta s-a întors în televiziune ca prezentator la Metropola TV, cu emisiunea Retrospectiva Săptămânii.
În februarie 2022 a fost numit consilier al Ministerului Familiei, condus de Gabriela Firea. El a ocupat funcţia până în vara lui 2023, când Gabriela Firea și-a dat demisia din cauza scandalului cu azilele, potrivit Paginademedia.