Valeriu Gheorghiță a vorbit despre viitorul certificatului verde, la nivelul Uniunii Europene și despre modificările pe care ar putea să le înregistreze acest document.
Valeriu Gheorghiță, omul care coordonează campania de vaccinare în România, a vorbit despre posibilitatea ca, în viitorul apropiat, certificatul verde și tot ce implică acest document să fie redefinit.
Valeriu Gheorghiță, informații de ultimă oră despre certificatul verde
Din luna iunie a anului viitor, certificatul ar urma să fie retras la nivelul Uniunii Europene (UE). „În momentul în care s-a stabilit, la nivelul Comisiei Europene, această valabilitate (n.r. - iunie 2022), s-au luat în calcul două aspecte: care va fi perioada până la care se va întinde această situație pandemică, cu risc crescut de număr de cazuri și impact pe sistemul social, sistemul medical și sistemul economic.
Din acest punct de vedere s-a considerat că o perioadă de un an de zile de când a fost implementat este una rezonabilă.
Un alt argument în plus pentru această perioadă de valabilitate a fost estimarea protecției pe care noi o avem după vaccinare – aveam date la 6 luni, la 8 luni, la momentul respectiv și atunci se preconiza protecție care se va menține cel puțin un an de zile”, a afirmat Valeriu Gheorghiță la TVR. Oficialul a mai vorbit și despre schimbările care ar putea surveni asupra certificatului verde.
Ce modificări ar putea să survină asupra acestui act
„Vedem că deja Franța a impus obligativitatea, pentru persoanele de peste 65 de ani, de a se efectua această doză booster, care să fie inclusă și în certificatul digital. Ceea ce mă face să cred că nu este exclus ca în perioada lunilor următoare să asistăm la o redefinire a certificatului digital. Cel puțin pentru anumite categorii – persoane vulnerabile sau persoane la risc mare de expunere, cum e personalul medical – să fie nevoie de includerea unei doze booster (în certificatul de vaccinare, n.red), doză de rapel la minim șase luni”, a mai precizat coordonatorul campaniei de vaccinare din România.