Schimbare la vârful postului Antena Stars: Mi-am depus demisia!

Schimbare la vârful postului Antena Stars: Mi-am depus demisia!Sursa foto: YouTube

Trustul media Intact deținut de familia Voiculescu trece prin transformări. Totul a început cu plecarea juraților de la Chefi la Cuțite și a continuat cu demisia Irinei Ursu de la Observatorul de Weekend. Acum, un alt nume greu din grupul Intact și-a anunțat demisia.

Este vorba de Cristian Ionescu, a cărui nume este asociat cu teveiziunea Antena Stars încă de la transformarea sa din Antena 2. În locul lui Cristian Ionescu vine Elena Savu Răchițeanu, un alt nume cu greutate. Angajații au fost anunțati zilele trecute printr-un mesaj în care a fost precizată și noua conducere a postului de televiziune.

Schimbare majoră la Antena Stars

Cristian Ionescu are în spate o carieră de peste trei decenii, din care ultimii douăzeci de ani l-au găsit în conducerea postului Antena Stars. Dar, chiar de astăzi în locul lui va veni Elena Savu Răchițeanu care va prelua postul de Head of Channel Antena Stars. Răchițeanu are la rândul ei o carieră pe măsură. Colaborarea ei cu Antena 1 a început din 2002, timp în care a gestionat proiecte importante ale stației. La ora actuală este producătorul emisiunii ”Mireasa”.

„Începând din 23 octombrie, Elena Savu Răchiţeanu va prelua funcţia de Head of Channel Antena Stars, ocupată până în prezent de Cristian Ionescu. Cei mai mulţi o cunoaşteţi deja pe Elena ca realizator al reality-show-ului Mireasa.

Colaborarea ei cu Antena 1, în calitate de producător TV, a început încă din 2002, perioadă în care a coordonat numeroase proiecte de succes ale staţiei. Elena a fost alegerea firească pentru a duce mai departe şi a creşte, împreună cu echipele de producţie ale staţiei, produsul Antena Stars. Totodată, Elena va rămâne şi realizatorul reality-show-ului Mireasa. (...)

Îi mulţumim lui Cristian Ionescu pentru dedicarea cu care a coordonat de-a lungul timpului operaţiuni complexe de media în cadrul companiei şi îi urăm mult succes în continuare”,potrivit portalului Paginademedia.ro.

Mirela Vaida, Prezentator Acces Direct

Mirela Vaida, Prezentator Antena Stars

Primele declarații

După aproape treizeci de de ani petrecuți în trustul familiei Voiculescu, Cristian Ionescu a ieșit public cu primele clarificări privind plecarea sa de la Antena Stars.

„Pe 28 septembrie mi-am depus demisia din funcţia de director Antena Stars. Am convenit cu managementul companiei să nu comunicăm nimic, până la găsirea unui înlocuitor. Acest lucru s-a întâmplat la sfârşitul acestei săptămâni, iar acum suntem într-un proces de predare-preluare a atribuţiilor, care se va finaliza la sfârşitul acestei luni.

Este o pozitie importantă în companie şi facem lucrurile, până la capăt, cu responsabilitate, aşa cum am făcut totul în cei aproape 30 de ani, de când ocup diverse poziţii în Antena Group. Am plecat din motive personale, mai multe nu vreau să comentez”, a transmis Cristian Ionescu.

Cristian Ionescu, o lungă carieră în televiziune

Cristian Ionescu a intrat în presa mare la trei ani după Revoluție. În 1992 intra ca reporter Economic în redacția cotidianului „Tineretul Liber”. Doi ani mai târziu, intră în trustul Intact ca redactor-șef adjunct-cotidianul ”InfoMatinal”.

Un an mai târziu Cristian Ionescu face trecerea de la presa scrisă la Televiziunea-Antena 1 inițial ca reporter Economic, după care trece la investigațiile jurnalistice, ulterior devine șef secție, editor și în cele din urmă va fi producător general pentru Observator 19.

Din 2001 va lucra ca Redactor-șef pentru Observator. Iar în perioada 2002-2004 a preluat funcția de redactor șef Știri B1 Tv. Timp de 15 ani, din 2004 în 2019, a fost directorul rețelelor de stații locale Antena 1. Perioadă în care, între 2016-2018 a ocupat și funcția de Director General adjunct Antena Group.