Schimb de replici privind abuzurile din justiție. Simonis vs. Orban

Schimb de replici privind abuzurile din justiție. Simonis vs. Orban Sursa foto. EVZ

Desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie a generat, miercuri, o serie de schimburi de replici între liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Ludovic Orban. "Dacă doriţi o justiţie independentă, puteţi corecta modul în care funcţionează SIIJ, nu trebuie desfiinţată. Şi fac apel şi la domnul Orban, care a suferit în urma unui abuz săvârşit de un procuror”, a spus Alfred Simonis.

Desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie a generat, miercuri, o serie de schimburi de replici între liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Ludovic Orban, despre achitarea acestuia din urmă într-un dosar, relatează Agerpres .

”Dacă doriți o justiție independentă, puteți corecta modul în care funcționează SIIJ”

Alfred Simonis i-a cerut lui Ludovic Orban, despre care a spus că a suferit în urma abuzului unui procuror, să nu susţină desfiinţarea SIIJ, ci îmbunătăţirea activităţii Secţiei speciale.

"Dacă doriţi o justiţie independentă, puteţi corecta modul în care funcţionează SIIJ, nu trebuie desfiinţată. Şi fac apel şi la domnul Orban, care a suferit în urma unui abuz săvârşit de un procuror. Vă amintiţi de 'Portocală' şi de modul cum paradea acesta oamenii care nu îi erau convenabili? De aceea s-a înfiinţat această secţie şi, dacă nu funcţionează perfect, haideţi să o facem perfectă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fac apel de asemenea la UDMR, la USR - nu, la membrii Camerei de la PNL şi fac apel şi la grupul minorităţilor naţionale să asculte vocea oamenilor din justiţie, să lase o justiţie independentă, să nu pice în capcana presiunii pe care o fac USR şi alţii şi să rămânem în România cu garanţia că atunci când eşti suspect într-un dosar trebuie să existe elemente concrete că eşti suspect în acel dosar şi nu o comandă politică.

”Nu subordonați politic justiția”

Nu subordonaţi politic justiţia pentru că veţi păţi ce au păţit alţii care au încercat asta", a spus Alfred Simonis, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea pe proiectul privind desfiinţarea SIIJ.

Conturând o replică, Ludovic Orban a afirmat că el a fost achitat în dosarul pe care l-a avut înainte de a se înfiinţa Secţia specială.

”Am fost achitat înainte de înființarea Secției Speciale”

"Aş vrea să spun două lucruri - faptul că am fost achitat şi faptul că am fost achitat prin decizia a 8 judecători arată că există justiţie în România şi că există judecători care judecă în baza legii şi în baza faptelor prezentate. Nu vreau să fie folosită perioada foarte dificilă prin care am trecut în dezbaterea SIIJ.

Am fost achitat înainte de înfiinţarea Secţiei speciale, ca atare independenţa justiţiei, capacitatea efectivă a instituţiilor din justiţie de a funcţiona în baza legii, în baza misiunii pe care o au depinde în cea mai mare măsură de ţinerea la distanţă a politicului de justiţie, de ţinerea la distanţă a altor structuri care de-a lungul timpului au încercat să influenţeze justiţia, de lăsarea mecanismelor constituţionale, legale şi profesionale din interiorul sistemului de justiţie să funcţioneze normal", a replicat Ludovic Orban.