Schimb de FOCURI între cele două COREI

Cele două Corei au avut un scurt schimb de focuri, azi, în zona demilitarizată (DMZ) intercoreeană, a anunţat Ministerul sud-coreean al Apărării,

Este vorba despre cel de-al doilea incident de această natură în mai puţin de o lună petrecut de-a lungul frontierei terestre dintre cele două Corei.

Până la ora difuzării ştirii nu fusese semnalată nicio victimă, scrie AFP, citată de Agerpres.

Potrivit unui responsabil din cadrul Ministerului sud-coreean al Apărării, aceste tiruri au avut loc în momentul în care grăniceri sud-coreeni au reperat o patrulă militară nord-coreeană ce se apropia de linia de demarcaţie militară situată în centrul DMZ.

„Au fost lansate avertismente orale cu ajutorul unor portavoce, după care au urmat focuri de avertisment”, a afirmat responsabilul. „Trupele nord-coreene au deschis atunci focul asupra militarilor noştri, care au replicat”.

Schimbul de focuri a durat circa zece minute.

La 10 octombrie, armatele celor două ţări au fost implicate într-un schimb de focuri susţinut de o parte şi de cealaltă a frontierei lor terestre. Nordul tocmai deschisese focul asupra unor baloane ce transportau pamflete şi broşuri ostile Phenianului, aminteşte AFP