Moldovenii care au și cetățenie română vor beneficia de facilitățile Tratatului Schengen

Moldovenii care au și cetățenie română vor beneficia de facilitățile Tratatului Schengen Sursa foto: Arhiva EVZ

Cetățenii Republicii Moldova care dețin și cetățenia României vor putea beneficia de o parte din facilitățile Tratatului Schengen care le permite trecerea fără controale a hotarelor aeriene și maritime ale României. Conform unor date neoficiale, circa un milion de moldoveni se află peste hotare, în special în spațiul Schenghen, majoritatea deținând și cetățenia României.

„Schengen Air”. Consiliului Uniunii Europene a adoptat, pe 30 decembrie 2023, decizia privind aplicarea acquis-ului Schengen în România și în Bulgaria prin care se ridică granițele aeriene și maritime.

Deschiderea frontierelor aeriene și navale a devenit posibilă după ce Austria, ultima țară care a avut rezerve față de aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, a trimis președinției spaniole a UE un text, obligatoriu din punct de vedere juridic, prin care și-a confirmat acordul cu România și Bulgaria cu privire la „Schengen Air” - intrarea fără controale la frontierele aeriene.

Schengen Air

Sursa foto: Arhiva EVZ

Comisia Europeană a salutat decizia luată în unanimitate de Consiliu, de a primi România și Bulgaria în spațiul Schengen, începând cu eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime în martie 2024.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Aderarea celor două țări va stimula călătoriile, comerțul și turismul și va consolida și mai mult piața internă. Discuțiile privind o altă decizie de a elimina controalele la frontierele terestre vor continua în cursul anului 2024. Un spațiu Schengen extins va conferi UE, ca Uniune, mai multă putere, atât pe plan intern, cât și pe scena internațională”, a transmis Comisia Europeană, printr-un comunicat de presă.

Ce înseamnă „Schengen Air”

„Schengen Air” înseamnă că, în viitor, pasagerii din România și Bulgaria nu vor mai fi nevoiți să zboare spre Europa prin terminalele străine. Ca de obicei, pașaportul va fi verificat la poartă de către companiile aeriene, cu sprijinul suplimentar al poliției austriece și al celei române sau bulgare.

Eurodeputaul român Victor Negrescu a enumerat mai multe beneficii sociale și economice de care românii vor avea parte începând cu luna martie: „Cetățenii români vor circula mai ușor în alte state din spațiul Schengen, câștigând un drept pe care îl meritau.

Vorbim de milioane de pasageri anual. Acest lucru înseamnă și că românii din diaspora se pot întoarce mai ușor acasă pe cale aeriană beneficiind de numeroasele aeroporturi existente în România, aflate multe dintre ele în proces de extindere și modernizare. Practic, amortizăm economic aceste investiții cheie și dezvoltăm infrastructură aeroportuară”. În acest context, și cetățenii din Republica Moldova, care au cetățenie română, se vor bucura de aceste drepturi.

Schengen

Schengen. Sursa foto: Arhiva EVZ

Austria, Bulgaria și România se angajează să convină ulterior asupra unei date pentru încetarea controalelor terestre, a informat președinția spaniolă a Consiliului UE.

Tratatul Schengen prevede ridicarea controalelor la frontierele dintre statele membre, care acoperă în prezent 4,3 milioane de kilometri pătrați și 423 de milioane de cetățeni din 27 de țări europene-23 de state membre ale UE și 4 din afara UE).