Schemele judecătorilor de la Hânceşti. Unul din magistraţi a trecut cu brio evaluarea externă

Schemele judecătorilor de la Hânceşti. Unul din magistraţi a trecut cu brio evaluarea externă Judecătoria Hânceşti/ Sursa foto: facebook.com

Republica Moldova. Patru magistraţi, doi avocaţi şi un procuror sunt învinuiţi într-un dosar de corupţie şi trafic de influenţă. Aceştia ar fi implicaţi în rezolvarea unor dosare penale în favoarea inculpaţilor, contra şpagă,  la Judecătoria Hânceşti.

Coinsiliul Superior al Magistraturii (CSM) a admis, miercuri, demersul procurorului general, Ion Munteanu, privind efectuarea acţiunilor de urmărire penală în privinţa a patru magistraţi.

Ulterior, procurorii, însoţiţi de mascaţii Cerntrului Naţional Anticorupţie (CNA), au descins cu percheziţii la Curtea de Apel Centru, Judecătoria Hânceşti, precum şi în birourile şi domiciliile altor persoane implicate în schemă.

Potrivit unui comunicat al CNA, oamenii legii au documentat 12 epizoade de corupţie şi trafic de influenţă.

Cine sunt cei patru magistraţi

Sursele EvZ la Chişinău au comunicat că cei patru magistraţi vizaţi în schemele de corupţie se numesc Angela Braga, Curtea de Apel Centru, Tamara Mereuţă, Natalia Berbec şi Emil Bulat – Judecătoria Hânceşti.

Angela Braga şi-a început cariera la Judecătoria Hânceşti, fiind transferată mai apoi la Judecatoria Chişinău. Apoi avansată la Curtea de Apel Centru. Recent, Angela Braga a trecut cu brio prin filtrele Comisiei de evaluare externă. Reuşind astfel să rămână în sistem ca un judecător integru.

Angela Braga

Angela Braga, unul din cei patru magistraţi/ Sursa foto: captură

Emil Bulat este vice-preşedinte interimar al Judecătoriei Hânceşti.

Sursele EvZ susţin principala verică în schemele de la Hânceşti ar fi magistrata Tamara Mereuţă. Aceasta a fost reţinută pentru 72 de ore. Iar procurorii urmează să decidă dacă vor solicita mandat de arestare.

În izolator a ajuns şi un avocat. Acesta ar fi omul de legătură al Tamarei Mereuţă, care i-a adus cei mai mulţi „clienţi”.

Tamara Mereuţă

Tamara Mereuţă/ Sursa foto: magistrat.md

Ceilalţi învinuiţi vor fi cercetaţi în stare de libertate.

Cum a fost deconspirată schema de la Hânceşti

CNA a început mai întâi investigarea unui avocat. Acesta a fost denunţat de un inculpat, care pretinde că nu este vinovat, că i-a cerut şpagă pentru judecător ca să-i rezolve dosarul.

Cu acordul judecătorului de instrucţie, ofiţerii de investigaţie de la CNA au instalat tehnică specială în automobilul apărătorului. Acesta a fost înregistrat în timp ce discuta cu alţi clienţi cum poate să le rezolve problemele cu ajutorul magistratei Tamara Mereuţă.

Atunci s-a dispus instalarea tehnicii speciale în biroul judecătoarei Mereuţă. Camerele i-au surprins pe magistraţii Braga, Berbec şi Bulat, precum şi pe un avocat şi un procuror, în timp ce au intrat în birou la Mereuţă cu solicitarea de a rezolva contra bani anumite dosare.

Dosarele cu magistraţi, fără sorţi de izbândă?

Presa de la Chişinău a relatat de mai multe ori despre dosare de corupţie cu implicarea unor magistraţi. Majoritatea acestor dosare au rămas însă fără finalitate.

Unul din cele mai răsunătoare a fost „dosarul celor cinci magistrate”. În final, au fost găsit vinovati doar medicul care a dat şpagă pentru a scăpa într-un dosar de malpraxis, şi asistentul judiciar care a transmis banii.

Cu ajutorul colegilor de la alte instanţe, cele cinci magistrate au reuşit să obţină anularea probelor video. În cele din urmă, magistratele ajunse pe banca acuzaţilor au fost achitate. Motivul a fost lipsa probelor.

Trei din ele, care activau la Curtea de Apel Chişinău, au revenit în sistem. Iar Ludmila Ouş a ajuns chiar inspector judiciar în cadrul CSM, abilitată cu verificarea abaterilor disciplinare ale judecătorilor.

Recomandările noastre