Cine îl va judeca pe Stoianoglo. Cel mai răsunător dosar de corupţie din Procuratură, ajuns pe linie moartă

Cine îl va judeca pe Stoianoglo. Cel mai răsunător dosar de corupţie din Procuratură, ajuns pe linie moartăAlexandr Stoianoglo aşteaptă sentinţa. Sursa foto: EvZ

Soarta dosarului penal în care fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, este acuzat de corupţie pasivă şi abuz în serviciu pentru că l-a ajutat pe controversatul afacerist Veaceslav Platon să scape de sentinţa irevocabilă de 18 ani de închisoare, rămâne incertă. Timp de un an şi patru luni justiţia din Republica Moldova nu a putut lua o decizie definiivă privind legalitatea formării unui complet de judecată în instanţa de fond.

Alexandr Stoianoglo mai aşteaptă.  Incertidunea în care a ajuns dosarul de învinuire a fostului procuror general se datorează lui Dumitru Raileanu, procuror suspendat din funcţie şi presupus complice al lui Stoianoglo. Datorită unei contestaţii depusă de acesta, dosarul a ajuns să fie plimbat de la o instanţă la alta, ajungând prin Hânceşti şi Ialoveni.

Totodată, în martie Dumitru Raileanu şi presupusa sa complice, Elena Ceruţa, urmează să revină în sistem. În timp ce Raileanu a reuşit amânarea examinării dosarului. Iar Ceruţa a obţinut câştig de cauză la Curtea Constituţională.

Alexandr Stoianoglo

De la stânga la dreapta: Dumitru Raileanu, Alexandr Stoianoglo şi Elena Ceruţa în sala de judecată. Sursa foto: Anatol Mătăsaru

Astfel, pe lângă faptul că procurorii suspendaţi din funcţie au posibilitatea să se angajeze la alte locuri de muncă, durata suspendării nu poate depăşi termenul de doi ani.

Ceruţa şi Raileanu au fost suspendaţi din funcţie în martie 2022.

Prima şi singura şedinţă de judecată în dosarul Alexandr Stoianoglo

Dosarul de învinuire a lui Stoianoglo, Ceruţa şi Raileanu a fost repartizat magistratei Arina Ialanji de la Judecătoria Chişinău. Presa de la Chişinău a scris că părinţii ei, oameni de afaceri, ar fi avut legături cu familia Stoianoglo.

La prima şedinţă de judecată, care a avut loc la 31 octombrie 2022, procurorul Victor Furtună a depus un demers. El a solicitat judecarea cauzei de către un complet format din trei judecători. Furtună a invocat complexitatea dosarului şi rezonanţa socială sporită.

Examinrea dosarului, deturnată

Preşedintele Judecătoriei Chişinău a dat curs demersului procurorului Furtună şi a dispus formarea unui complet de judecat în care au fost incluşi magistraţii Arina Ialanji, Sergiu Stratan şi Liliana Cuşcă.

După ce a fost format completul din trei judecători, procurorul Dumitru Raileanu a contestat dispoziţia preşedintelui interimar al Judecătoriei Chişinău privind formarea unui complet de judecată pentru examinarea dosarului.

La 5 decembrie 2022, urma să aibă loc cea de a doua şedinţă de judecată, cu noul complet. Magistrata Arina Ialanji, căreea i-a fost repartizat iniţial dosarul, a anunţat că şedinţa se amână pentru că decizia de formare a completului a fost contestată. De atunci, nu a mai fost programată nicio şedinţă de judecată

Dosarul Alexandr Stoianoglo, plimbat dintr-o instanţă în alta

Procurorul Raileanu a contestat decizia conducerii Judecătoriei Chişinău în... Judecătoria Chişinău.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, din 28 februarie 2023, s-a remis acțiunea în contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată declarată de Raileanu Dumitru către Curtea de Apel Chișinău, pentru soluționarea circumstanțelor cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad.

La 10 aprilie 2023, Curtea de Apel Chişinău a dispus strămutarea dosarului la Judecătoria Hânceşti, sediul Ialoveni.

Dosarul a fost dus de curieri mai întâi la Hânceşti, unde se află cancelaria instanţei, şi s-a făcut repartizarea. Apoi dosarul a fost transportat la sediul din centrul raional Ialoveni.

Dosarul, dat uitării de jumătate de an

La 17 august 2023, Judecătoria Hânceşti, sediul Ialoveni, a declarat inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ inițiată de Raileanu Dumitru împotriva Judecătoriei Chișinău. Astfel, completul de judecată care urma să examineze dosarul de învinuire a lui Alexandr Stoianoglo şi presupuşilor săi complici a fost menţinut.

Decizia însă era cu drept de atac în termen de 15 zile. Asttfel, în cazul dacă era contestată, urma să ajungă în gestiunea Curţii de Apel Chişinău. În caz contrar, completul de la Judecătoria Chişinău trebuia să înceapă examinarea dosarului.

La şase luni după decizia Judecătoriei Hânceşti, în ahgenda Curţii de Apel Chişinău nu există nicio informaţie privind o eventuală contestaţie depusă de Dumitru Raileanu.

La fel, agenda Judecătoriei Chişinău nu include nicio şedinţă în dosarul în care Stoianoglo şi presupuşii săi complici l-au scăpat pe Platon de închisoare.

Învinuirile aduse celor trei procurori

Acesta este al treilea dosar penal de învinuire a lui Alexandr Stoianoglo care a ajuns pe masa magistraţilor. Alături de Stoianoglo, pe banca acuzaţilor în acest dosar au compărut şi procurorii PCCOCS, Dumitru Răileanu şi Elena Ceruţa.

Procurorii susţin în rechizitoriu că prin eliberarea din detenție a condamnatului Veaceslav Platon și renunțarea ilegală la acuzaţii, bugetului public național i s-a adus un prejudiciu de 869 224 839,76 lei.

Veaceslav Platon l-ar fi remunerat pe Alexandru Stoianoglo cu peste 63 de milioane de lei. Atât a costat să scape din închisoare şi de dosarul în care a fost condamnat irevocabil la 18 ani de detenţie.

Cifra a fost făcută publică într-un comunicat al Procuraturii Anticorupţie. Instituţia a  anunţat că fost trimis în judecată încă un dosar, al treilea la număr. În acest dosar Stoianoglo este acuzat de abuz în serviciu, corupere pasivă și fals în declarații.

Lui Stoianoglo i se mai incriminează că nu a raportat în declaraţia de avere şi interese personale că soția sa, începând cu data de 05.01.2021, este beneficiara unei societăți comerciale din Ucraina, care a fost afiliată lui Platon. Afaceristul ar fi renunţat la cota sa în favoarea soţiei lui Stoianoglo, în schimbul promisiunii că va fi eliberat din închisoare.

Alexandr Stoianoglo ne-a declarat anterior că el nu are nicio implicare şi că formarea completului de judecată a fost contestată de procurori pentru că era ilegală.

În slujba lui Plahotniuc

Dumitru Raileanu a ajuns de mai multe ori în atenţia presei. Motivul este că a admis mai multe pretinse ilegalităţi în interesul guvernărilor conduse de Vladimir Plahotniuc şi Igor Dodon.

Presa de la Chişinău a publicat mai multe documente care demonstrează că în perioada guvernării lui Plahotniuc Dumitru Raileanu a organizat interceptarea convorbirilor telefonice în privinţa politicienilor, jurnaliştilor şi activiştilor civici care nu erau servili regimului.

Maia Sandu, la fel, a fost filată și interceptată la ordinul procurorului Dumitru Raileanu, cel care a dispus urmărirea și interceptarea sa. Precum și a persoanelor din anturajul său pe vremea regimului lui Vladimir Plahotniuc.

Motivul procurorului Dumitru Răileanu care a dispus efectuarea filajului asupra Maiei Sandu este că ea ar fi îndemnat cetățenii la dezordini în masă. „Maia Sandu îndeamnă pe rețelele de socializare cetățenii la dezordini în masă. Şi la răsturnarea sau schimbarea prin violență a orânduirii constituționale”, se arată în motivarea deciziei procurorului care a dat undă verde urmăririi Maiei Sandu.

Procurorul Raileanu a fost cel care a interceptat şi convorbirile telefonice ale poliţistului Gheorghe Petic. Ultimul care făcut dezvăluiri despre contrabanda cu ţigări în perioada când Plahotniuc se afla la putere.

Pentru a primi acordul interceptării convorbirilor telefonice ale lui Petic, în 2018, Dumitru Răileanu a invocat că există un dosar penal pornit asupra faptului că un oarecare Iurie Dogotaru postează pe reţelele de socializare mesaje în care cheamă diaspora la răsturnarea guvernării prin acţiuni violente.

Procurorul nu a explicat în demersul său care este legătura dintre Gheorghe Petic şi Iurie Dogotaru, însă judecătorii i-au acceptat de fiecare dată demersurile.

Informaţia obţinută din convorbirile telefonice ale lui Petic au fost folosite la fabricarea dosarului pentru viol. Pentru care Gheorghe Petic a stat nevinovat în închisoare aproape doi ani.

Şi în slujba lui Dodon

Ironia sorţii este că după căderea regimului lui Plahotniuc, Raileanu a fost cel care a gestionat urmărirea penală în privinţa poliţiştilor care au fabricat dosarul lui Petic.

În perioada guvernării lui Dodon, Dumitru Raileanu a executat mai multe comenzi. Un exemplu este eliberarea lui Veaceslav Platon. Un alt exemplu este dosarul intentat pentru luare de mită fostei şefe de la Procuratura Anticorupţie, Adriana Beţişor.

Parte vătămată în acest dosar este un fost administrator la Moldasig, persoană din anturajul lui Platon. Acesta ar fi fost complice cu dubiosul afacerist la schemele de preluare a afacerilor.

Recent, Judecătoria Chişinău a dispus clasarea dosarului şi scoaterea Adrianei Beţişor de sub urmărire penală.

Urmele din România

Sursele noastre susţin că după suspendarea din funcţie, Dumitru Raileanu s-a stabilit cu traiul la Bucureşti. Unii susţin că acesta şi-a procurat acolo şi o locuinţă. Mai mult, acesta s-ar fi infiltrat în DIICOT.

Procurorul Dumitru Raileanu

Procurorul Dumitru Raileanu. Sursa foto: Anatol Mătăsaru

Locuinţa din Bucureşti a familiei Raileanu s-ar afla într-un bloc de pe strada Alexandru Ipsilanti.

Jurnaliştii de la EvZ au mers de câteva ori la uşa apartamentului din Bucureşti în care ar locui procurorul de la Chişinău. Însă nu a răspuns nimeni.

Vecinii de pe scară ne-au comunicat că apartamentul respectiv este dat în chirie unei familii de basarabeni. Dar nu cunosc numele chiriaşilor.

Recent, sursele noastre au comunicat că familia Raileanu a trecut cu traiul într-un bloc de pe strada Paul Urechescu din sectorul 3 al Capitalei.

Cert este că Maria Raileanu, soţia procurorului Dumitru Raileanu, este stabilită de mai mulţi ani cu copiii la Bucureşti. Femeia este angajată în Primăria Capitalei.

Acest lucru este confirmat oficial de însuşi Dumitru Raileanu în declaraţiile de avere şi interese personale.

În declaraţia pentru anul 2022, procurorul a raportat un apartament de 34 metri pătraţi, oferit „în uz”.

Dumitru Raileanu nu a răspuns la apeluri.