Ne-am entuziasmat cu toții pentru că Donald Tusk a rostit un discurs în limba română. Un gest inteligent, de curtoazie, dar fără să fie o mare brânză. Așa procedează orice lider inteligent, care are la dispoziție o armată de pr-iști. Prin gestul său a dominat scena. Bravo lui. 

Ca unul care a scris discursuri în ultimii 10-15 ani pentru prim-miniștri și președinți de stat pot spune că  a avut o echipă bună de copyrighteri. Numai că, așa cum se întâmplă în cazul unui asemenea discurs, rămâi doar cu o singură propoziție/idee în cap. Cea care te interesează cel mai tare. 

Unii vor păstra în memorie faza cu mașina Dacia, alții cu versurile din Nichita Stănescu. Dar cei mai mulți vor comenta următorul pasaj: 

„Aș vrea să fac un apel la toți românii, să apere, în România și în Europa, fundamentele civilizației noastre politice: libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viața publică, statul de drept și constituția. Să le apere cu aceeași hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci, și mie mi s-a părut imposibil! Dar el a reușit.”

Ceea ce am înțeles eu din discurs este că trebuie să apărăm statul de drept și libertatea. Ca și Duckadam. În primul rând, mi s-ar fi părut o comparație mai bună, dacă tot îi place fotbalul, victoria din Cupa Campionilor Europeni, pentru că acolo a fost munca unei întregi echipe. Era o echipă de săraci, din Estul Europei, care se bătuse cu toți giganții Europei. În care aveam jucători foarte buni, ca individualități, dar și un antrenor bun, Emerich Jenei, care crease o adevărată echipă. Eu cred că românii trebuie îndemnați să devină o adevărată echipă, competitivă, capabilă să ajungă în vârful Europei. 

Sună propagandistic? Nu, poate undeva este prea ambițios. Numai că undeva subliminal, ni se sugerează să rămânem în zona individualismului, nu a efortului colectiv. Pe această rețetă am umplut Europa de medici sau asistente medicale, muncitori în construcții, recepționeri și chelneri în hoteluri și restaurante, monitori de schi sau mai știu eu ce. Patru milioane de români, cel puțin, muncesc în toată Europa, iar nouă ni se propune să-i înlocuim cu imigranți. Asta este oferta care vine de la Bruxelles. Sau cel puțin eu asta deduc. 
În al doilea rând, ceea ce nu a precizat Donald Tusk este faptul că în ultimii 10-15 ani în România, statul de drept și libertatea au devenit două noțiuni total antagonice. Respectarea adevărului în viața publică este un principiu generos, dar pe încălcarea lui s-a construit un stat paralel, care, știu, nu există pentru oficialii europeni. România a devenit o țară în care războiul dintre cele două tabere a căpătat proporții epice. Iar aici, ei, "europenii" au avut o contribuție importantă. 
Concluzia: mai avem de așteptat până vom trăi într-o lume normală. Egală și solidară. Așa cum promitea Uniunea Europeană.
P.S. Mi s-a părut absolut firească prezența lui Adrian Năstase și Adrian Severin. Sunt doi politicieni care au contribuit enorm la aderarea la UE. Care au avut coloană vertebrală. Care merită tot atâta apreciere pentru meritele lor, așa cum au fost blamați pentru eventualele greșeli.

Te-ar putea interesa și: