Speriaţi de politica Franţei, de unde sute de romi au fost trimişi acasă, cerşetorii români din Belgia mizează pe toleranţa pe care s-a clădit conceptul de Uniune Europeană.

Majoritatea se plâng de viaţa grea pe care o duc şi de faptul că sunt nevoiţi să trăiască din slujbe sezoniere sau de zilieri. Nevestele lor stau la cerşit cât e ziua de lungă şi se feresc de poliţia locală, care e din ce în ce mai prezentă pe străzile Bruxelles-ului. "Sunt multe lipsuri", spun ei, dar, cu toate astea, nu s-ar întoarce acasă, în România.

Cea mai bună zonă: Piaţa Centrală

În timp ce te plimbi pe străzile înguste şi pietruite ale Bruxelles-ului, unele care coboară şi altele care urcă abrupt de ţi se taie respiraţia, mai ales prin centrul oraşului, te abordează cu câte o mână întinsă: "S'il vous plait madame! J'ai faim, madame!".

Gura li se mişcă molcom, ochii sunt plecaţi, de mâna stângă atârnă câte un plod de doar câteva luni. Mâna dreaptă e liberă. E singura "intrusă" în spaţiul tău intim, se lungeşte subţire în faţa trecătorului. În acele momente, apare în minte replica din "Filantropica": "Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană".

Realitatea e însă că, la Bruxelles, mâinile întinse ale romilor veniţi în căutarea unei vieţi mai bune nu numai că nu spun poveşti, ci chiar le tăinuiesc. Nu vorbesc româna, cer de pomană în franceză, trădaţi doar de hainele ponosite şi sacoşele de rafie. Cerşetorii belgieni sunt mai bine îmbrăcaţi şi îşi permit să mănânce la fast-food.

"Ne ferim de poliţie, nu mai vin cu ăla mic la cerşit că mi l-a luat de două ori şi am umblat mult să-l iau înapoi. Le-am dovedit că stau cu chirie aici", spune o femeie din Orăştie, sosită în capitala europeană acum şase luni, împreună cu familia. Are un copil, al doilea e pe drum şi singura sursă de venit este câştigul soţului, care vinde ziare în Gara Centrală.

Zilnic, femeia se opreşte în centrul turistic al Bruxelles-ului şi, dacă are noroc, adună cel mult cinci euro. "Unii ne mai dau, alţii strigă la noi, alţii ne împinge", se plânge, cu glas stins.

Are ochii verzi, iar când vorbeşte îşi apleacă privirea într-o parte. Stă uşor înconvoiată şi îşi sprijină mâinile pe fustă ca şi cum şi-ar aranja cutele necălcate. "Nu m-aş întoarce în România, e mai bine aici, ai măcar mâncare. Ne descurcăm mai greu, dar în România n-aş avea ce face", încheie femeia. Până să plece din ţară, trăia doar din ajutorul social.

Belgienii, mai toleranţi decât francezii

Printre cerşetori, belgienii încă mai dau lecţii de toleranţă. Cred că romii care cerşesc nu reprezintă o problemă. "E o situaţie care ne priveşte pe toţi şi trebuie să găsim soluţiile cele mai potrivite. Să le dai bani sau să-i ignori nu e o soluţie", crede William, directorul unei companii publice.

Deşi admite că o "deranjează" prezenţa cerşetorilor pe străzile oraşului, belgianca Hilde, care lucrează în vânzări, consideră că aceştia nu afectează imaginea ţării din care provin. "Nu sunt de acord cu politica Franţei", trage ea o concluzie.

"Problema cerşetorilor ne priveşte pe toţi şi trebuie să găsim soluţii." WILLIAM, director al unei companii belgiene

UN LĂUTAR ÎN CAPITALA BELGIEI

"Mi-e dor şi de câinele meu"

La colţul Rue au Beurre (Strada Untului - n.r.) se aude, dintr-un intrând, o melodie lăutărească la acordeon. Fac câţiva paşi către lăutar, care continuă să cânte, în timp ce mă priveşte curios pe sub sprâncene.

"Sunteţi român, nu?", îl întreb. Lasă acordeonul pe un umăr, iar instrumentul se pliază cu un sunet ascuţit, de talangă. "Sunteţi reporter?" - mă întreabă interlocutorul şi, când dau din cap a confirmare, faţa i se luminează de zâmbetul celui care a avut o intuiţie corectă. Aşa l-am cunoscut pe domnul Sandu.

De 19 ani bate ţări străine. "Am plecat din ţară imediat în '90. Era greu, se trăia rău după Revoluţie şi am venit în străinătate ilegal", mărturiseşte bărbatul care are zece guri de hrănit acasă.

Prima oprire a fost Germania, unde a învăţat perfect limba. A doua, Franţa, unde nu prea i-a priit, mai ales din cauza limbii franceze, care i s-a părut imposibil de deprins. De nouă ani stă în Belgia cu forme legale. Cu franceza tot nu se descurcă, dar îl salvează mereu germana.

Domnu' Sandu se prezintă ca fiind lăutar din copilărie. "Am cântat cu formaţii mari în Constanţa, de unde sunt eu. Şi, când am ajuns aici, am mers la primărie şi mi-am luat hârtie". Conform autorizaţiei, el poate cânta la acordeon doar câteva ore pe zi şi în anumite locuri din oraş. În zilele bune, adună cam 20 de euro. "Se simte criza şi aici. Anul trecut făceam mult mai mult".

"De ce ne bagă Sarkozy în aceeaşi oală?"

Românul mărturiseşte că se uită la televizor şi este la curent cu ceea ce se întâmplă în Franţa. De fapt, temerea lui cea mai mare este să nu fie trimis acasă.

"N-aş avea din ce trăi acolo. Ce să fac acasă?"

Critică politica preşedintelui Nicolas Sarkozy (pe al cărui nume pune accentul la început). "Şi romii, şi românii greşesc. Da' unii dintre ei, nu toţi. Aşa cum şi francezii greşesc. Şi acuma ce să faci dacă au greşit nişte romi? Să-i trimiţi pe toţi acasă? Păi, e corect aşa?", spune românul. Şi adaugă: "Nu e corect să ne bage pe toţi în aceeaşi oală".

Deşi recunoaşte că îi e dor de ţara natală, pe care n-a mai văzut-o de nouă ani, domnu' Sandu s-ar întoarce acasă doar dacă ar avea ceva stabil de lucru. "Mi-e dor de vecinii mei. Mi-e dor şi de câinele meu." Dar dorul e ţinut în frâu de grijile cotidiene, de chiria de 650 de euro pe lună, de cei nouă copii pe care i-a adus cu el la Bruxelles (mai are o fată şi în România) şi de starea de sănătate a soţiei sale, care "a fost operată la fiere şi suferă de astmă".

"Se trăieşte greu în România. Ne pleacă oamenii cei mai buni şi e atâta nedreptate. Parlamentarilor nu le pasă de nimic şi îşi dau lor bani înainte de a plăti un medic care salvează vieţi", conchide românul, în timp ce-şi înfăşoară acordeonul, lipit pe burduf cu scotch, într-un material cu flori, de care a cusut două bretele. Apoi îl urcă pe umăr.

A expirat ora de cântat şi a strâns doar cinci euro. Două ore se plimbă pe străzile din centrul oraşului, apoi revine pe Rue au Beurre pentru încă o oră de cântat.

"Şi romii, şi românii greşesc. Da' unii dintre ei, nu toţi. Aşa cum şi francezii greşesc." SANDU, lăutar român în Bruxelles

"Se trăieşte greu în România (...) şi e atâta nedreptate" SANDU, lăutar român în Bruxelles