Scenariul lui George Simion despre demisia ministrului Agriculturii. „Nu a vrut să stea drepţi în faţa celor de la Bruxelles”

Scenariul lui George Simion despre demisia ministrului Agriculturii. „Nu a vrut să stea drepţi în faţa celor de la Bruxelles”George Simion și Alfred Simonis în Parlament. Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EEC

Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii ar fi fost obligat să demisioneze din funcție, la cererea autorităților de la Uniunea Europeană. Este scenariul pe care îl avansează deputatul George Simion (AUR). În opinia sa, Chesnoiu „nu a vrut să stea drepţi în faţa celor de la Bruxelles”, care impuneau diferite lucruri în relatia cu Ucraina.

George Simion spune că Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii ar fi fost nevoit să demisioneze din funcție pentru că așa s-a dorit de la Bruxelles. Ministrul PSD al Agriculturii a renunțat la funcție ca urmare a unei anchete penale care îl viza. Chesnoiu a fost acuzat de procurori că s-a implicat în organizarea unor concursuri de angajare, în cadrul instituției, în favoarea anumitor candiați. Deputatul AUR are propriul scenariu cu privire la acest subiect, implicând „dușmanii din afară” de la Bruxelles. Simion i-a luat apărarea ministrului demisionar, acuzat de abuz în serviciu, şi spune că este executat deoarece a supărat anumite persoane din afară.

„Ministrul Agriculturii pare ca a fost sinucis de catre DNA Timisoara. Acum, responsabilitate pe zona Ministerului Agriculturii a fost preluată de un lider marcant din PSD, de domnul Sorin Grindeanu. Din informaţiile pe care le avem noi, domnul Chesnoiu nu a vrut să stea drepţi în faţa celor de la Bruxelles şi a partenerilor nostri, care ne impuneau diferite lucruri în relația cu Ucraina”, a declarat George Simion conform Romania TV.

El a spus că marii traderi de cereale ar fi fost deranjați de Chesnoiu, fără a da foarte multe detalii deaspre aceasta. Simion a afirmat, în schimb, că România trebuie să-și asigure securitatea alimentară, iarnu să facă profituri pentru alții care fac export.

„Marii traderi de cereale au fost deranjaţi de domnul Chesnoiu. Noi, inainte de toate, trebuie sa ne asiguram siguranta noastră alimentara, nu sa facem profituri pentru unii care oricum le exporta afara. âAm avut un ministru al Agriculturii decent. Este executat cu mana lungă a justiţiei, printr-o complicitate ciudată a PNL cu PSD, care par să fie partide teleghidate. Ministrii care sunt intr-adevăr incapabili şi care au făcut mult rău în România, cum ar fi Virgil Popescu, sunt menţinuţi în funcţie. Felul in care a fost executat domnul Chesnoiu miroase a impunere de afara”, a mai spus George Simion.

Sursa foto: Laurențiu Daniel Ionescu

DNA îl acuză că a participat la trucarea unor concursuri de angajare

Adrian Chesnoiu este acuzat de abuz în serviciu și instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informațiile care nu erau destinate publicității. DNA a solicitat Camerei Deputaților să-I ridice imunitatea parlamentară pentru a fi anchetat în acest dosar. Chesnoiu este acuzat că în perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat un subordonat să-i furnizeze unei persoane de încredere de-a sa o parte din subiectele concepute pentru probele scrise pentru patru concursuri de angajare.

Subiectele ar fi ajuns la patru candidați „agreați” din care, doar trei au promovat concursurile respective. Mai mult, procurorii susțin că Adrian Chesnoiu ar fi intervenit direct în cazul unuia dintre candidați. La cererea sa, membrii comisiei de examinare ar fi fost nevoiți să-l promoveze deși nu obținuse un punctaj corespunzător.

„Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei”, spun procurorii DNA.

sursa: agrointel.ro

Demisia lui Adrian Chesnoiu de la Ministerul Agriculturii

Ministrul Adrian Chesnoiu a demisionat din funcție la câteva ore după comunicatul transmis de DNA. Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu a demisionat din funcție și a făcut acest anunț într-o postare pe Facebook, unde a ținut să sublinieze că este nevinovat.

„Nu am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă! În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii:

Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune! Mă retrag din funcția de ministru – nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale.

De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat! Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine, în nevinovăția mea și în toate lucrurile bune pe care le-am făcut! Doamne ajută!”, a scris Chesnoiu pe Facebook.