SCENARIUL care aprinde FITILUL POLITIC. Dacă nu „JOACĂ” perfect, Iohannis „dispare ca om şi ca politician”

SCENARIUL care aprinde FITILUL POLITIC. Dacă nu „JOACĂ” perfect, Iohannis „dispare ca om şi ca politician”

După ce CCR a publicat motivarea din spatele deciziei care îl obligă pe președintele Klaus Iohannis să îl revoce pe procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, dezbaterea cu privire la corectitudinea judecății și la următorul pas pe care șeful statului ar trebui să îl ia s-a reaprins.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a vorbit, joi seara, despre scandalul care ține primele pagini ale ziarelor din România, spunând că Iohannis este prins într-un joc de sumă nulă, în ceea ce privește soarta lui Kovesi. Din perspectiva acestuia, șefa DNA va fi demisă în orice caz, dar problema se pune cu privire la modul în care va reacționa șeful statului, fapt care îi poate afecta în mod dramatic parcursul politic.

„Curtea Constituţională a aspus că eliberarea din funcţie a sefului DNA e la discreţia ministrului justiţiei. Ce poţi să mai spui? Cine a numit-o pe şefa DNA? Ministrul justiţiei? A numit-o preşedintele, nu ministrul justiţiei.

Tot ce vedem e o încăierare politică clară, CCR este o armă, vedem ciocnirea votului din 2016 de la parlamentare cu votul de la prezidenţiale din 2014. Altfel ar fi fost linişte, dacă în 2014 ieşea Victor Ponta.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deja nu mai contează persoana lui Kovesi. Ea va fi revocată oricum.

Dacă o revocă preşedintele acum, o revocă prin decret. Dacă nu o revocă şi refuză explicit, fără amânare, urmează suspendarea, sancţiunea aplicabilă preşedintelui, şi apoi Tăriceanu vine în funcţie şi o revocă pe loc pe Kovesi.

Kovesi va pleca oricum.

Problema e preşedintele României, nici măcar Iohannis. Ce se întâmplă cu funcţia aceasta în România.

Iohannis, prin conjunctura politică din ultimii ani e singura forţă de opoziţie efectivă de luat în considerare la acest tăvălug al coaliţiei care controlează tot.

Cred că vom vedea într-o anume măsură cine e Klaus Iohannis, cine e omul Iohannis, un personaj care nu a exprimat nicio emoţie, nicio empatie, nu am văzut o convingere, în ce crede acest om, nici o idee orginală a lui, nu face altceva decât să repete lucruri pe care probabil i le spun consilierii şi să preia expresii prefabricate de către consilieri, nu simte ce spune. Acum e pus în situaţia de a alege, e o chestiune umană.

Poate să o revoce pe Kovesi, să respecte această hotărâre şi nimeni nu poate, legal, să îi impute nimic, dar în acel moment dispare ca om şi ca politician”, susține Cristian Tudor Popescu.

Reamintim că, joi, Curtea Constituțională a publicat motivarea deciziei prin care a constatat un conflict juridic de natură constituțională între Președinție și Guvern, în urma deciziei președintelui  Iohannis de a nu o demite pe Kovesi. În esenţă, Curtea apreciază că preşedintele Klaus Iohannis a făcut „o evaluare a evaluării”, plasându-se astfel „deasupra autorităţii ministrului justiţiei”.