După ce Părintele Visarion Alexa a fost acuzat de agresiune sexuală, ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a propus teste psihologice pentru preoți, dar și alte reguli dure.
În contextul scandalurilor din Biserica Ortodoxă Română, ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a cerut ca toți preoții să fie testați psihologic și să se adauge mai multe reguli stricte pentru cei care lucrează în lăcașul de cult.
Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a precizat că testarea psihologică va ajuta Biserica Ortodoxă să vadă care sunt preoții cu o atitudine nepotrivită. El a cerut să fie întrunită o comisie de specialitate, o comisie medicală și, totodată, fiecare preot din țară să depună și un dosar care să conțină cazierul judiciar. Acesta a declarat că este foarte important să nu existe în lăcașul de cult persoane care au probleme cu legea.
Mai mult, la dosar ar trebui să se afle și o recomandare de la duhovnic și de la alte două persoane, precum și adeverință de la medicul de familie. Și Sfântul Sinod consideră că este nevoie de un test pshologic pentru preoți, potrivit A3.
Ce a spus Visarion Alexa în fața procurorilor
După ce a fost acuzat de mai multe femei că le-a hărțuit sexual și chiar și-a recunoscut faptele, preotul Visarion Alexa și-a schimbat declarațiile. El a declarat că aceste persoane încearcă să-i strice imaginea și că a simțit asta de la început.
Preotul a recunoscut că între el și femeie au existat mai multe atingeri tandre, dar că nu a forțat-o niciodată. După ce polițiștii au sustras din casa acestuia telefonul mobil și computerul, s-a descoperit că între el și enoriașă au fost mai multe schimburi de mesaje.
Acesta discutea cu mai multe femei, dar își mesajele după fiecare conversație. „Tot îi spuneam că nu mă simt bine, că tot sufăr. Şi apoi m-a sărutat, m-a pipăit. M-a sunat pe videocall și era în duș și făcea ceea ce se numește păcat”, a povestit o femeie, sub protecția anonimatului. El a invitat-o la el acasă și a dorit să ducă relația la un alt nivel.