Este sau nu este testat bacteriologic sângele trimis spitalelor de către centrele de transfuzie? Această întrebare, tributară unor conotații grave, macină de ani de zile sistemul sanitar românesc, dar astăzi, în contextul tinerilor arși la „Colectiv” care s-au prăpădit ulterior în spitale, a redeschis „Cutia Pandorei”.


Contestatar al actualei metodologii e chiar șeful LCCCS, dr. Ovidiu Coban: „De la începutul programului de control bacteriologic al sângelui am susţinut necesitatea testării bacteriologice a produselor de sânge trimise la spitale, şi nu a rebuturilor. Suntem singura ţară din Europa, dar şi din lume, care îşi permite să irosească banul public pentru testarea sterilităţii rebuturilor”.

Rată de contaminare mare: 0,272%

Începută pe un ton dur, pledoaria dr Coban continuă în aceeași notă: „Dacă statul îţi dă bani să verifici calitatea alimentelor din bucătărie, ce ai testa: alimentele din farfurie care urmează a fi consumate sau gunoiul care oricum este aruncat? În România, la ora actuală, se testează gunoiul. Controlul bacteriologic al rebuturilor nu are nici o eficienţă, deoarece nu se pot identifica unităţile de sânge contaminate bacterian care urmează a fi livrate la spitale pentru fi retrase la timp din circuit. Pe baza controlului rebuturilor la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti (CTSB) am putut calcula o rată de contaminare de 0,272%. Acesta este şi riscul – în Bucureşti – de a primi un sânge contaminat. Acest risc creşte cu atât mai mult cu cât sunt necesare 4-5 unităţi de concentrat trombocitar la un bolnav. Prin controlul sângelui trimis la spitale, şi nu al rebuturilor, Franţa a scăzut riscul de a primi un concentrat trombocitar contaminat la 1/250.000, cifră aproximativ aceeaşi în toată Comunitatea Europeană, cu excepţia României”.

Soluția: achiziționarea pungilor de transfer

Dr. Ovidiu Coban consideră că rezolvarea acestei probleme a sistemului nostru sanitar este simplă: „Achiziţionarea pungilor de transfer este o necesitate pentru utilizarea judicioasă a fondurilor destinate controlului bacteriologic şi se utilizează în toată Comunitatea Europeană de cel puţin 10 ani. Preţul acestor pungi este absolut neglijabil în comparaţie cu preţul mediilor de cultură utilizate pentru testarea rebuturilor, precum şi faţă de restul dotărilor necesare controlului bacteriologic: hote cu flux laminar, termostate de 37˚C, consumabile etc”.

De ce nu s-a schimbat metoda

Dr. Doina Goșa, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din București (CTSB), se apără de acuzațiile Dr. Coban invocând legea: „La noi, se execută controale bacteriologice pe aproape 2% din produse, deși recomandarea europeană este de 1%. Ne asigurăm, astfel, că pungile cu sânge nu sunt contaminate. Celelalte centre de transfuzie din țară sunt obligate să-și facă singure verificările. Toate aceste controale se fac conform legilor în vigoare. Și, oricum, n-au existat reclamații sau sesizări. Probabil din acest motiv nici nu s-a schimbat metoda de evaluare a riscului”.

„Personal, prefer să fi u transfuzat în Franța”

Ovidiu Coban, șeful LCCCS, schițează și o abordare europeană a problemei: „În Ghidul Consiliului Europei (Ediţia 17/ 2013), la pagina 90, se dă un exemplu de control bacteriologic în care sunt controlate 50% dintre concentratele trombocitare produse de un centru de sânge din Europa. În ţările Uniunii Europene se controlează cu mult mai mult pentu a se putea scădea riscul bacteriologic transfuzional. Cifra de 1-2% de control bacteriologic, avansată de D-na Dr. Doina Goşa, este total insuficientă şi nu se regăseşte nici în normativele româneşti (cifra de 1% din OMS.1237/2007 se referă la controlul hematologic). Eu, personal, prefer să fiu transfuzat în Franţa sau în orice altă ţară a Uniunii Europene, cu un risc bacteriologic transfuzional de 1/250.000, decât în România, unde riscul este de 0,272%. Aşteptăm cu interes ancheta Ministerului Sănătăţii, pentru a pune capăt acestei polemici care durează de ani de zile”.