ÎPS Teodosie va fi cercetat de o comisie de anchetă înființată la nivelul Universității „Ovidius” în urma acuzațiilor de plagiat
Activitatea școlii Doctorale de Teologie, din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, va fi verificată de o comise de anchetă. Decizia a fost adoptată de Consiliul de Administraţie al Universităţii din Constanța, în urma informațiilor apărute în presă legate de încălcări ale legislației universitare și ale eticii academice de către ÎPS Teodosie, după cum relatează presa din Constanța.
Școala Doctorală de Teologie de la Universitatea „Ovidius” este condusă de ÎPS Teodosie, care îndeplinește funcția de director.
„În cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie desfăşurată astăzi, 25.05.2021, a fost discutată şi situaţia semnalată de către presă cu privire la activitatea Şcolii Doctorale de Teologie din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa. Consiliul de Administraţie a hotărât înfiinţarea unei comisii de analiză, la nivel de universitate, cu scopul examinării cu celeritate a acestei situaţii”, a transmis Biroul de presă al Universităţii.
Anunțul privind înființarea comisie de anchetă a venit în contextul apariției în spațiul public a unor informații conform cărora un număr de 9 teze de doctorat coordonate de ÎPS Teodosie au fost invalidate de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), pentru plagiat. În total, instituția a invalidat un număr de 15 teze de doctorat elaborate în cadrul Şcolii Doctorale de Teologie
Acuzații de plagiat și încălcare a eticii academice
Conducerea Universității „Ovidius” a reacționat după ce Patriarhia Română l-a acuzat pe ÎPS Teodosie de plagiat și lipsa onestității științifice într-un refuz formulat la solicitarea acestuia de ridicare a Arhiepiscopiei Tomisului la rangul de mitropolie.
Documente oficiale, dar și surse din învățământul academic teologic ortodox consultate de PressOne, indică mai multe încălcări grave ale legislației universitare și ale eticii academice produse la Școala Doctorală de Teologie de la Universitatea „Ovidius”. O parte dintre acestea au fost constatate oficial de către CNATDCU.
Astfel, cel puțin 15 de teze de doctorat au fost invalidate de CNATDCU imediat după susținerea publică începând cu 2016. Dintre acestea, nouă au fost coordonate de ÎPS Teodosie. De asemenea, două titluri de doctor au fost retrase definitiv de CNATDCU pentru plagiat.
Pe de altă parte, 4 coordonatori, printre care și ÎPS Teodosie, au în îndrumare peste 20 de doctoranzi, iar acest lucru încalcă prevederile interne ale Universității „Ovidius”. Conform reglementărilor interne, un coordinator nu poate avea mai mult de 20 de doctoranzi simultan