Scandalul „leucoplastului” încinge Congresul PSD

Scandalul „leucoplastului” încinge Congresul PSD

Conducerea social-democrată stabilește, azi, dacă acceptă candidaturile la Congres a membrilor de partid care au făcut ieri „scandal exagerat” în fața sediului central din Kiseleff

Vicepreședinții PSD Ecaterina Andronescu și Nicolae Bănicioiu, deputatul Cătălin Rădulescu și secretarul general adjunct al partidului, Codrin Ștefănescu, și-au depus ieri candidaturile pentru o funcție în conducerea partidului. Alegerile vor avea loc mâine, în Congresul extraordinar de la Sala Palatului din București.

Bănicioiu și Andronescu candidează pentru funcția de președinte executiv al PSD, Rădulescu vrea să fie vicepreședinte, iar Ștefănescu – secretar general al partidului.

Cei patru au făcut declarații de presă, la poarta sediului central al partidului din Bd. Kiseleff, în care au lansat acuzații legate de modul de organizare a Congresului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Viorica Dăncilă. FOTO EVZ

Leucoplast pe gură

Rădulescu a zis că „un partid social- democrat modern” ar fi lăsat calea liberă oricărei candidaturi și nu ar fi impus, așa cum a făcut PSD, un număr de maxim doi vicepreședinți pentru fiecare regiune. Andronescu a zis că PSD nu ar fi trebuit să facă un Congres pentru alegeri, ci să lanseze un proiect de țară. Însă, dacă s-a ales această variantă, ea candidează pentru că „trebuie menținută competiția în partid”. Ștefănescu a spus că nu știe dacă poate să intre la Congres pentru că nu a fost ales printre delegați și că membrii de partid „cu voce super auzită” nu vor putea candida pentru că PSD a „schimbat regulile jocului”.

Cu o seară înainte, acesta acuza la un post de televiziune: „Se întâmplă multe cu PSD. Senzaţia mea este că mie, doamnei Ecaterina Andronescu şi lui Bănicioiu ni se pun beţe-n roate pentru a nu ne depune candidaturile la acest Congres. Suntem îngrijoraţi de congresul ăsta, pentru că a stârnit o mare dihonie în partid. Deja se vorbeşte de candidaţii lui Liviu Dragnea şi candidaţii partidului. Avem ca politică să ne punem leucoplast pe gură” Bănicioiu a zis și el, în fața sediului PSD din Bd.Kiseleff, că speră să fie „o competiţie corectă a ideilor şi cel mai bun să câştige, nu cel dorit de şefi”.

Nicolae Bănicioiu. FOTO EVZ

După aceea, s-a dus la un site de știri și a zis: „Eu nu sunt nici răzvrătit, nici răsculat (...) Sunt chestiuni care mă nemulţumesc şi de aceea candidez, ca să spun colegilor mei cum cred eu că ar fi mai bine”.

Cine e epurat?

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a zis ieri că îi îndeamnă pe cei care fac „scandal exagerat” la sediul partidului și în presă să se gândească că afectează imaginea partidului prin declarațiile lor. Potrivit lui Dragnea, toate dosarele de candidatură vor fi aprobate sau respinse în ședința de azi a Comitetului Executiv Național al PSD. „Iertaţimă, toate deciziile au fost luate împreună, cine e epurat? În ceea ce priveşte punctele de vedere, toată lumea vorbeşte peste tot. Este o întrecere foarte dură în declaraţii”, a adăugat liderul PSD.

Miniștri

O parte din miniștrii PSD vor intra în cursa pentru cele 16 funcții de vicepreședinți naționali ai PSD. Printre candidații la Congres se vor afla liderul PSD Botoșani, Doina Fedorovici, președintele PSD Vrancea, Marian Oprișan, președinții PSD Dâmbovița și Argeș, Adrian Țuțuianu respectiv Șerban Valeca, miniștrii Muncii și Dezvoltării, Lia Olguța Vasilescu și Paul Stănescu, ministrul Apărării, Mihai Fifor, ministrul Diasporei, Natalia Intotero, deputatul bistrițean Doina Pană, liderul PSD Maramureș Gabriel Zetea, ministrul Turismului, Bogdan Trif și deputatul brașovean Roxana Mînzatu, primarul Bucureștiului, Gabriela Firea și primarii din Sectoarele 3 și 5 ale Capitalei, Robert Negoiță și Daniel Florea.

Baletul premierului

Premierul Viorica Dăncilă și-a depus, ieri, candidatura pentru funcția de președinte executiv al PSD. Cu zece zile înainte, ea respingea ferm o asemenea posibilitate. „Eu sunt deja preşedinta organizaţiei naţionale de femei. În acelaşi timp, sunt prim-ministru şi trebuie ca toată energia să se îndrepte către programul de guvernare. Deci, categoric, nu voi candida pentru o altă funcţie în cadrul PSD”, a declarat Dăncilă pe 25 februarie.

Dragnea a explicat cum s-a răsucit premierul. „M-a sunat astăzi, mi-a spus că a fost sunată de foarte mulţi colegi zilele trecute, foarte multe colege din organizaţia de femei, colegi din ţară, care i-au propus să candideze pentru această funcţie”, a zis liderul PSD. El i-a urat succes și a adăugat că o s-o voteze „fără niciun fel de ezitare.