Scandalul închisorilor CIA. Bucureştiul a găzduit un centru de detenţie

O serie de facturi aduse ca dovezi într-un proces dintre brokerul aerian Sportsflight şi operatorul aerian Richmor, desfăşurat la New York, arată că un avion Gulfstream în care s-au aflat suspecţi de terorism ai CIA a aterizat şi la Bucureşti, "unde acum se ştie că a fost localizată una dintre închisorile CIA, scrie cotidianul britanic "The Guardian".

Este vorba despre un aparat Gulfstream, folosit pentru transportarea la Cairo a clericului egiptean Abu Omar, răpit de agenţii CIA la Milano, în 2003. Brokerul aerian Richmor a furnizat respectivul avion companiei private DynCorp, recunoscută pentru legăturile cu CIA, în afacere fiind implicat şi operatorul aerian Sportsflight.

O factură în valoare de 301.113 dolari arată că şi liderul organizaţiei teroriste indoneziene Jemaah Islamiyah, Hambali, s-a aflat la bordul avionului. În doar opt zile, acesta a fost "plimbat" pe ruta Alaska-Japonia-Thailanda-Afganistan-Sri Lanka.

Însă cel mai important suspect de terorism transportat cu aparatul Gulfstream este "creierul" atentatelor de la 11 septembbrie 2001, Khalid Sheikh Mohammed. După ce a fost prins, acum opt ani, Mohammed a dispărut în închisorile CIA, unde, în doar o lună, i-a fost aplicată de 183 de ori tehnica înecului simulat (waterboarding), potrivit unui memoriu al Departamentului Justiţiei din SUA.

"Facturile arată, de asemenea, că avionul a zburat la şi din Bucureşti, unde acum se ştie că a fost localizată una dintre închisorile CIA", scriu jurnaliştii de la "The Guardian".  "Închisoarea" din Bucureşti Un fost oficial din cadrul serviciilor de informaţii americane susţinea acum doi ani, într-un articol din New York Times, că una dintre închisorile secrete ale CIA s-a aflat într-o clădire renovată, situată "pe o stradă aglomerată din Bucureşti". Fostul şef al unei baze europene ale agenţiei, Kyle D. Foggo, poreclit "Dusty", susţinea că, în martie 2003, i s-a cerut ajutorul pentru înfiinţarea unor închisori secrete pentru cei mai periculoşi terorişti ai lumii. Foggo ar fi supravegheat construirea a trei centre de detenţie, unde urmau să fie închişi câte cinci-şase deţinuţi. O clădire renovată de pe o stradă aglomerată din Bucureşti, un imobil dintr-o regiune izolată din Maroc şi o a treia în afara unui oraş din fostul bloc sovietic ar fi fost locurile alese. Fostul oficial CIA a povestit că închisorile erau făcute astfel încât deţinuţii să nu îşi dea seama unde se află. Un dialog halucinant despre "invitaţii" guvernului Preşedintele companiei newyorkeze Richmor, Mahlon Richards, a dat explicaţii în instanţă despre colaborarea cu guvernul american. El a spus că avionul Gulfstream transporta "personal guvernamental şi invitaţi ai acestuia". "Invitaţi?", a întrebat judecătorul Paul Czajka. "Invitaţi", a confirmat Richards, adăugând că Richmor a primit complimente pentru serviciile asigurate. "De către invitaţi", a întrebat judecătorul, iar răspunsul a fost clar: "Nu de către invitaţi, de către guvern". Despre aşa-zişii invitaţi, Richards a mai spus că erau erau îmbarcaţi şi plimbaţi prin toată lumea deoarece guvernul îi considera "băieţi răi". VEZI AICI stenograma discuţiei din instanţă.