Scandal la Chișinău. Jucătorii lui Manchester United s-au intoxicat după deplasarea în Moldova

Scandal la Chișinău. Jucătorii lui Manchester United s-au intoxicat după deplasarea în Moldova Sursa foto: Dreamstime

Mai mulți jucători de fotbal, componenți ai echipei Manchester United, s-au îmbolnăvit după o deplasare pe care au întreprins-o în Republica Moldova. Manchester United a jucat, la Chișinău, săptămâna trecută, cu echipa Sheriff Tiraspol, în cadrul competiției Europa League. Un număr de 12 componenți ai grupării au fost diagnosticați cu toxiinfecție alimentară, după deplasarea în Moldova

Mai mulți jucători și membri ai staff-ului tehnic al echipei defotbal Manchester United s-au îmbolnăvit după deplasarea pe care au făcut-o în Republica Moldova. Medicii presupun că este vorba despre o toxiinfecție alimentară cu care sportivii s-au ales la Chișinău, în Republica Moldova. Manchester United a jucat împotriva echipei Sheriff Tiraspol, în Europa League, și a câștigat cu scorul de 2-0.

Echipa a revenit în Marea Britanie imediat după meci, cu un avion privat. Însă, mai mulți membri ai grupării fotbalistice au acuzat probleme medicale a doua zi după jocul disputat la Chișinău. Ar fi vorba despre aproximativ 12 jucători ai formației United care au fost afectați.

În aceste condiții, reprezentanții clubului încearcă să descopere despre ce anume a fost vorba. Ce anume a provocat această toxiinfecție alimentară, dacă este vorba despre ceva ce fotbaliștii au mâncat la Chișinău sau în avion, pe drumul de întoarcere.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai mulți jucători de fotbal au lipsit la antrenamentul de vineri, din această cauză. Parte dintre ei s-au refăcut și au fost pe teren la ședința de pregătire de sâmbătă, în vreme ce alții au continuat să sufere.

Manchester și-a revenit la forma maximă

Pentru Manchester United, victoria de la Chișinău, contra lui Sheriff Tiraspol, a fost o ocazie de a se relansa în campania din Europa League. United a pierdut meciul de deschidere din Grupa E împotriva spaniolilor de la Real Sociedad. În aceste condiții, noul antrenor, Erik Ten Hag, a bifat, până în prezent, cinci victorii în ultimele șase meciuri disputate de Diavolii Roșii. Jucătorii lui United au o serie de patru victorii în Premier League, după cele două meciuri de început dezamăgitoare. Ei au fost învinși cu 2-1 la Brighton și 4-0 la Brentford.

Urmează probabil cea mai dificilă deplasare din Premier League la campioana Manchester City, în derby-ul orașului, duminică, 2 octombrie, după pauza internațională. Dar, după victoria pe care a înregistrat-o în fața liderului campionatului, Arsenal, echipa condusă de Ten Hag va aborda confrunarea cu Manchester City având încredere maximă, după cum relatează publicația britanică The Sun.

Manchester City se bazează pe Erling Haaland, considerat unul dintre cei mai importanți atacanți ai fotbalului mondial. Acesta s-a alăturat echipei după ce a fost transferat de la Borussia Dortmund pentru 55 de milioane de euro. Deși are doar 22 de ani, el a marcat 61 de goluri în 66 de apariţii în Bundesliga și 23 de goluri în doar 19 meciuri din Liga Campionilor.