Marcovici este acuzat că ar fi flirtat cu o fată de 17 ani din corul Juniorii Operei. Faptele s-ar fi petrecut la finalul anului 2016, începutul anului 2017, atunci când Marcovici ocupa funcția de manager interimar al Operei Iași, iar fata, Maria S., care avea atunci doar 17 ani, era colaborator permanent la Juniorii Operei.

Fata susține că, în noaptea de Revelion 2016-2017, Marcovici ar fi încercat să o sărute. El a întins buzele să o sărute pe gură pe una din membrele Corului Junior. Fata i-a dat doar obrazul, iar în seara aceea directorul a abordat-o pe chat-ul Facebook. Așa a început „idila”. Eleva avea atunci 17 ani și 6 luni. Marcovici i-a spus: „Acum ești numai bună. Apoi îmbătrânești”. I-a cerut să vină la el în birou cu părul despletit, adică „ești fata deșteaptă”. El o chema „la o bere”, ea îi spunea că are de dat Bacul.

Cum tânăra n-a cedat avansurilor, directorul Operei s-a răzbunat, țipând la ea în fața asistenței.

Fata  a depus o plângere în acest sens: „În seara de 31 decembrie 2016, mă aflam la concertul de Anul Nou din fața Palatului Culturii din Iași împreună cu o colegă, unde printre alte formații cânta și formația domnului Marcovici, formația «Karma».După concert, domnul Marcovici a venit la grupul nostru, s-a îndreptat către mine și a întins buzele dorind să mă sărute.

În acel moment am întins obrazul, ferindu-mi fața, fiind clară intenția domnului Marcovici de a mă săruta pe buze. I-am spus că am 17 ani, și el e mult mai mare, căsătorit și nu pot da curs unor astfel de propuneri. El a râs și mi-a spus că mai am un pic și sunt bătrână, și că acum sunt numai bună. Am rămas stupefiată, iar după plecarea lui, colega mea mi-a spus că așa e el, cu foarte multe fetițe procedează la fel”.

Tânăra se pregătește să devină soprană. În prezent este studentă la Conservatorul din Cluj.

Fata, care din 2011 și până în 2016, a fost colaborator permanent în corul de copii Juniorii Operei, a afirmat că, a doua zi după incident, a fost contactată de Marcovici. „Pe 1 ianuarie, domnul Marcovici m-a contactat prin aplicația facebook messenger, certându-mă «cum de îmi permit să îi întorc lui obrazul, când vrea să mă sărute». I-am replicat că nu mi se pare potrivită atitudinea lui, și că eu acasă așa am fost crescută, să nu dau curs unui astfel de comportament”, a mai arătat Maria S..

Discuțiile dintre cei doi au mai continuat pe Facebook, însă în zona profesională. Într-una dintre convorbiri, fata l-a întrebat pe Marcovici ce examene sau teste ar trebui să dea pentru a rămâne colaborator al Operei. „Dumnealui mi-a replicat că mă așteaptă în biroul managerial, dar a specificat să vin «fără ruj și fără coadă». Nu am înțeles la ce se referă, dar mi-a spus că «Sigur voi înțelege, căci sunt fată deșteaptă». Apoi a schimbat cursul discuției și m-a întrebat când îi dau o bere”, a menționat Maria S..

Cosmin Marcovici este tenor la ONRI din 1994. Din 2015, este și lector la Universitatea de Arte din Iași. În perioada 2016-2018, acesta a fost director general adjunct artistic al Operei ieșene, iar în perioada mai 2016-decembrie 2017, cât Rancea a fost plecată la București, la conducerea Operei de acolo, a îndeplinit funcția de manager interimar al Operei din Iași.

Din 12 decembrie anul trecut, Cosmin Marcovici a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii. Numirea lui Marcovici pe această poziție s-a făcut pe filieră PMP, tenorul fiind un apropiat al liderilor locali, Petru Movilă și Alin Aivănoaei, numirea unor membri de partid în poziții cheie fiind una din condițiile PMP pentru a susține Guvernul liberal.

În 2004, a primit ordinul Meritul Cultural Clasa I oferit de Preşedinția României, post ocupat la acea vreme de Ion Iliescu, scrie reporteris.ro.

Te-ar putea interesa și: