Adevăratele motive. De ce a fost concediată jurnalista Sorina Matei

Adevăratele motive. De ce a fost concediată jurnalista Sorina Matei

Jurnaliștii Sorina Matei și Andrei Bădin au fost dați afară de la postul B1TV. După rezilierea celor două contracte, conducerea postului B1 TV a emis un comunicat prin care arată motivele pentru care s-a apelat la această măsură.

Comunicatul B1TV

„1. Am ales să întrerupem la sfârșitul lunii aprilie contractul pe baza căruia Sorina Matei realiza emisiuni pe B1 TV. Nicio legătură cu Ziua Presei, deși ”dă bine” ca motiv de victimizare. Nu a fost vorba de nicio notificare prealabilă întrucât așa au dorit părțile, de comun acord, de la începutul colaborării, lucru omis în postarea Sorinei Matei.

  1. Îi reamintim Sorinei Matei că și data trecută când a încetat să mai realizeze emisiuni la B1 TV a invocat aceleași motive de presupusă cenzură. Asta n-a împiedicat-o să revină la B1 TV și să facă în continuare emisiuni așa cum și-a dorit.
  2. Accesarea programului IMM Invest se face pe baza unor criterii clare de calificare, laudele aduse Guvernului nefiind printre acestea. În plus, relația directă este cu băncile care acordă credite și nu cu Guvernul. Ne scapă legătura care ar putea exista între accesarea acestui program și relația contractuală a unui post de televiziune cu un realizator de emisiuni.
  3. Nu în ultimul rând, apreciem când o prestigioasă agenție de presă, Sputnik, laudă un fost realizator de programe de la B1 TV. Ne scutește de alte comentarii", se precizează în comunicatul B1 TV.

După rezilierea contractului prin care postul B1TV a renunțat la serviciile Sorinei Matei de a mai realiza  emisiuni la acest post de televiziune, jurnalista a postat pe pagina sa de socializare un comentariu despre această situație.

Ne puteți urmări și pe Google News

„De Ziua Mondială a Libertăţii Presei cu care se împăunează fals Guvernul Orban, vă anunţ eu, că ei se feresc:

  1. Televiziunea B1 tv a reziliat marţi contactul meu şi al lui Andrei Bădin, fără nicio notificare şi/sau discuţie prealabile.
  2. Tot marţi, cu câteva ore înainte de reziliere, televiziunea B1 tv, pe profit- 2,3 milioane de euro în 2019, a aplicat la fonduri garantate de stat/Guvern prin IMM Invest.
  3. Luni, înainte de aplicare, emisiunile noastre existau, marţi – după aplicare n-au mai existat.
  4. Totul a fost comunicat marţi seară, după aplicare la IMM invest, şi miercuri, prin email/trimis document şi printr-un cerber al patronatului, fără ca patronatul să-şi asume sau să comunice transparent decizia, în cazul subsemnatei. De altfel, şi decizia este semnată prin împuternicit.
  5. Joi, Guvernul a dat 40 de milioane de euro la presă, sub masca unei „campanii de informare”, cică să „sprijine jurnaliştii” care în mintea lor trebuie să se transforme în oficine de partid şi ale Guvernului, fix ce nu are voie să facă presa.
  6. Dealurile Guvernului Orban sunt cu patronatele lacome, nicidecum pentru „sprijinirea jurnalismului”. Jurnalismul, vocile critice, supravegherea puterii, oricărei puteri, în capul lor trebuie să dispară. Să fie linişte, să nu mai deranjeze nimeni, să nu mai afle publicul nimic.

Cam atât despre libertate de exprimare, puterea adevărului, presa – câine de pază al democraţiei, watchdogul puterii, following the money, focusing on abuse of power, great business stories, watchdog in the corridors of power. Because this is investigative journalism", a scris Sorina Matei pe Facebook.

Totuși, în comunicatului postului de televiziune nu se specifică și motivele pentru care jurnalistul Andrei Bădin a fost dat afară.

În acest context, jurnalistul a postat un mesaj pe pagina sa de socializare, în care spune că orice sfârșit este, de fapt, un nou început.

„Fiecare poveste de viață are un început și un sfârșit. Un ”sfărșit” e întotdeauna un nou început. Viața face ca din când în când să începem o altă poveste.Important este ca din trecut să îți amintești doar lucrurile frumoase și să nu arunci în spate cu rahat. Amin!”, a scris Bădin pe Facebook