Scandal exploziv. Război la vârf în politică! Rector și senator, dar „neștiutor de carte”

Scandal exploziv. Război la vârf în politică! Rector și senator, dar „neștiutor de carte”

Se încing spiritele în mediul universitar. Rectorii unor dintre cele mai bune facultăți din România au intrat într-un adevărat război din cauza unor afirmații controversate.

„Universitățile trebuie să fie conduse de profesori cu știință de carte (…), nu de politicieni fără doctorat”, a comentat, pe Facebook, rectorul SNSPA Remus Pricopie.

Rectorul Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a afirmat miercuri că este de acord că educaţia are nevoie de mai mulţi bani, iar în cazul universităţilor se impune o finanţare diferenţiată, în funcţie de misiunea fiecăreia.

„Sunt de acord că educaţia are nevoie de mai mulţi bani, iar în cazul universităţilor se impune o finanţare diferenţiată, în funcţie de misiunea fiecăreia. În acelaşi timp, însă, cred că universităţile trebuie să fie conduse de profesori cu ştiinţă de carte, într-o manieră deschisă, transparentă, nu de politicieni fără doctorat. Numai aşa putem avea încredere că banii publici investiţi în şcoală şi universitate sunt folosiţi legal, pentru binele societăţii, nu aruncaţi pe fereastra intereselor ilegitime”, a susţinut Pricopie pe Facebook.

Afirmaţia rectorul SNSPA vine în contextul în care rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, declara marţi că marile instituţii de învăţământ superior ar trebui să aibă „un tratament special”, să fie susţinute financiar de Guvern, în contextul „creşterii presiunii universităţilor europene”.

„Pentru a susţine marile universităţi româneşti este necesar ca Guvernul, nu doar Guvernul actual, în general clasa politică, ca şi societatea în ansamblul ei să înţeleagă necesitatea de a finanţa marile universităţi în mod special, acele universităţi care adună în jurul lor valori şi au potenţial de creştere, cele care pot să schimbe cu adevărat faţa României.

Marile universităţi trebuie să aibă un tratament special, este important să înţelegem cu toţii acest lucru, pe de o parte. Pe de altă parte, este foarte important, ţinând cont de faptul că anul acesta am început anul universitar de Ziua Educaţiei, să înţelegem că actorii importanţi în educaţie, cei care şi-au asumat răspunderea conducerii universităţilor, este normal să fie consultaţi cu privire la strategiile de dezvoltare a României, aşa cum se întâmplă în toate ţările civilizate, nu doar ei ca persoane, ci echipele din jurul lor, universităţile în ansamblul lor”, a susţinut Costoiu.

Ne puteți urmări și pe Google News