Scandal cu spioni la granița României. Bubuie nervii la Kremlin. Putin, răzbunare cruntă

Scandal cu spioni la granița României. Bubuie nervii la Kremlin. Putin, răzbunare cruntă

Putin a trecut la fapte și vrea răzbunare într-unul dintre cele mai recente scandaluri care se desfășoară la granița României.

Rusia a declarat luni „persona non grata” doi diplomaţi bulgari aflaţi la post la Moscova, într-un răspuns simetric la expulzarea luna trecută din Bulgaria a doi diplomaţi ruşi suspectaţi de spionaj, relatează agenţiile de presă Reuters, EFE, AFP şi RIA Novosti.

Ambasadorul Bulgariei, Atanas Krastin, a fost convocat la 12 octombrie la sediul MAE al Rusiei, unde i-a fost înmânată o notificare din partea ministerului cu privire la măsură luată”, se menţionează într-un comunicat al diplomaţiei ruse.

„Acest pas este o măsură „în oglindă” la decizia neîntemeiată luată de autorităţile bulgare de a expulza doi adjuncţi ai şefului Misiunii comerciale a Federaţiei Ruse din Sofia în septembrie a.c.”, indică documentul.

La sfârşitul lunii septembrie, guvernul bulgar a declarat 'persona non grata' doi diplomaţi ruşi pe care Parchetul de la Sofia îi acuzase de spionaj militar în ultimii patru ani, deşi nu a putut declanşa proceduri în justiţie împotriva celor doi din cauza imunităţii diplomatice de care beneficiau.

Potrivit Sofiei, din 2016 şi până la expulzare, cei doi cetăţeni ai Federaţiei Ruse au desfăşurat activităţi de spionaj, căutând şi culegând informaţii cu privire la planurile de modernizare ale armatei bulgare şi la întreţinerea tehnică a echipamentului militar.

Obiectivul lor, conform parchetului bulgar, era de a furniza informaţii confidenţiale Serviciului de informaţii al armatei ruse (GRU).

Diplomaţia rusă a denunţat o „tentativă de a submina” relaţiile bilaterale dintre Sofia şi Moscova.

În mod tradiţional Bulgaria, ţară membră a NATO din 2004 şi a Uniunii Europene din 2007, întreţine relaţii politice şi economice strânse cu Rusia, dar cazurile de spionaj implicând cetăţeni ruşi s-au înmulţit în ultimul timp.

În octombrie 2019, Sofia a expulzat un diplomat rus sub acuzaţia de spionaj. În ianuarie 2020, un al doilea diplomat a fost trimis la Moscova împreună cu un angajat al Ambasadei Rusiei la Sofia.

Cazuri similare s-au înregistrat în Europa în ultimele luni pe fondul tensiunilor ruso-occidentale în creştere.

În această vară, mai mulţi diplomaţi ruşi la post în Slovacia, Norvegia şi Austria au fost expulzaţi în urma unor acuzaţii de spionaj sau de asasinat la comandă.

De fiecare dată, Moscova a răspuns prin expulzări simetrice.

În iunie, Moscova a expulzat doi diplomaţi cehi, după cea a doi diplomaţi ruşi pe fondul unor planuri de otrăvire a unor politicieni de la Praga.