Luni a fost o zi încinsă în plenul reunit al Parlamentului (convocat pentru Buget), iar unul dintre episoadele tensionate i-a avut în prim-plan pe deputatul USR PLUS Emanuel Ungureanu şi pe deputata PSD Matilda Goleac, acuzată că a votat de două ori.
Scandal cu flagrant în Parlament, la Buget. Un deputat USR PLUS a prins o deputată PSD. Deputata PSD este acuzată că ar fi votat la dublu în Parlament. Astfel, Matilda Goleac, este suspectată că a votat dublu la amendamentele pentru Buget. Votul în plus ar fi fost exprimat în locul deputatei PSD Laura Vicol.
Acuzațiile au fost lansate de parlamentarul USR PLUS Emanuel Ungureanu. Acesta a postat pe Facebook filmulețe ce ar surprinde presupusele fapte. Regulamentul este clar şi arată că votul nu se deleagă. Fiecare parlamentar trebuie să voteze pentru sine.
Mai departe, conducerea Camerei Deputaților urmează să ia o decizie cu privire la acest episod. Amintim că dezbaterile pentru Buget s-au întins dincolo de miezul nopţii.
Scandal cu flagrant în Parlament, la Buget
„FLAGRANT! La această oră târzie din noapte se votează în Parlamentul României, din greu, bugetul României.
Complet ilegal, o doamnă deputat de la PSD, votează și pentru colega de bancă, cu încălcarea flagrantă a Regulamentului. Pur și simplu nu se pot abține să nu încalce legea pesediștii...
Vai și amar. După ce au depus 3000 de amendamente la buget în bătaie de joc, nu se obosesc să le voteze. Cea care și-a lăsat cartela să voteze „singură” se numește Vicol-Ciorbă Laura-Cătălina.
Am aflat cum o cheamă pe doamna de la PSD care a votat la 2 cartele, Matilda Goleac este numele ei și se pare că este la primul mandat. Învață repede...”, a scris Emanuel Ungureanu pe Facebook.
Plenul reunit al Parlamentului (n.r. - Camera Deputaţilor şi Senatul) au reluat activitatea ora 10:00. Parlamentarii continuă dezbaterea pe Buget şi ulterior vor vota adoptarea acestuia.
Replici dure între Cîţu şi Ciolacu
Luni, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a cerut retrimiterea raportului pe proiectul de Buget de stat la comisii. În cele din urmă, solicitarea a fost respinsă. Simonis a dorit introducerea unui amendament astfel încât banii din pensiile speciale ale parlamentarilor să fie transferaţi la Ministerul Muncii pentru a fi acordate vouchere pentru nou-născuţi.
Comisiile pentru buget-finanţe au adoptat rapoarte favorabile pe cele două iniţiative ale Guvernului României. De asemenea, aceste comisii au respins toate cele peste 3.000 de amendamente depuse de PSD.
Mai departe, aprobarea Bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.
La dezbaterea de luni, premierul Florin Cîţu a afirmat că PSD ţipă pentru că le-a fost tăiată sursa din buget pentru finanţarea tuturor afacerilor ilegale
PSD a organizat „protestul bebeluşilor”
În replică, PSD a organizat „protestul bebeluşilor”. Social-democraţii au adus la tribuna Parlamentului şi la prezidiu bebeluşi de plastic. Astfel, au dorit să-şi exprime nemulţumirea faţă de respingerea amendamentului care prevedea majorarea alocaţiilor pentru copii.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a transmis lui Florin Cîţu că „un mincinos mai patologic ca el nu a cunoscut vreodată”. Mai mult, l-a numit pe Ludovic Orban, preşedintele PNL şi al Camerei Deputaţilor, „ultimul brontozaur al politicii româneşti din ultimii 30 de ani”.
Ciolacu a mai spus că PSD nu va vota acest Buget. La finalul BPN al PSD de luni, al dezvăluise că social-democraţii vor face plângeri penale pe numele lui Orban, Cîţu, al miniştrilor şi prefecţilor care au semnat anexa 7.03.
Prin aceata anexă, Guvernul României a alocat 380 milioane lei către administraţiile locale reprezentate de PNL, USR-PLUS şi UDMR. În opinia celor din PSD, asta reprezintă opremieră în istoria postdecembristă şi constituie o infracţiune.