Scade vârsta de pensionare pentru acești români. Care sunt condițiile și cine se încadrează. Se dă lege

Scade vârsta de pensionare pentru acești români. Care sunt condițiile și cine se încadrează. Se dă legePensionari. Sursa foto: Arhiva EVZ

O nouă categorie profesională se va putea pensiona mai devreme, în condițiile în care solicitanții îndeplinesc condițiile prevăzute de lege privind stagiul minim de cotizare. În acest sens, deputații urmează să adopte un proiect legislativ care va permite acestei categorii sociale să se retragă din activitate înainte de împlinirea vârstei de 50 de ani. Condiția impusă de legislatori este ca solicitanții să-și completeze stagiul minim de cotizare.

Dansatorii și soliștii de balet vor putea ieși la pensie mult mai devreme decât în prezent. Camera Deputaților urmează să adopte o nouă inițiativă legislativă menită să corecteze o inechitate existentă în Legea pensiilor. Măsura a trecut tacit de Senat, în urmă cu aproximativ o lună, și are propunere de adoptare de la comisiile de specialitate.

Noile reglementări ce urmează să fie adoptate în Parlament, prevăd ca dansatorii ori soliștii de balet să poată ieși la pensie în aceleași condiții precum balerinii sau acrobații. Persoanele care se încadrează în această categorie profesională se vor putea pensiona înainte de împlinirea vîrstei de 50 de ani cu condiția să aibă stagiul de cotizare minim complet.

Inițiatorii legii consideră că măsura este necesară, „având în vedere statisticile care relevă faptul că, după vârsta de 40 de ani, condiţia fizică, inclusiv musculatura dansatorilor şi soliştilor balet, este deteriorată, fără a mai putea face faţă prezentării spectacolelor la un nivel artistic de înaltă calitate sau de mai lungă durată şi faptul că în rândul salariaţilor dansatori din instituţiile de profil se constată că, după vârsta de 45 de ani, aceştia se află cel puţin opt luni din an în concedii medicale sau pe tratamente de recuperare a problemelor la ligamente şi fracturilor”.

Practic, după adoptarea legii, pensionarea dansatorilor și soliștilor de balet se va face în aceleași condiții prevăzute de Legea pensiilor (nr. 263/2010) pentru balerini și acrobați.

Ce prevede legea pensiilor în prezent

În prezent, conform legii, balerinii și acrobații se pot retrage din activitate la vârsta minimă de 40 de ani, în cazul femeilor, și de 45 de ani în cazul bărbaților. Cu excepția acestor categorii, vârsta standard de pensionare redusă pentru profesiile din domeniul artistic, ce pot fi încadrate în condiții speciale de muncă, este de 50 de ani. Iar până la adoptarea proiectului legislativ această regulă este prevăzută și în cazul dansatorilor și soliștilor de balet.

Pot beneficia de aceste prevederi legate de pensii cei care au activat în domeniul artistic și au cotizat la sistemul public de pensii cel puțin 20 de ani. În cazul lor, vârsta standard de pensionare a fost redusă cu 15 ani.

Din categoria artiștilor care se încadrează la condiții speciale de muncă mai fac parte dansatorii, jonglerii, clovnii, călăreții de circ, dresorii de animale sălbatice, soliștii vocal de operă și de operetă, instrumentiștii la instrumente de suflat și cascadorii, conform avocatnet.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News