Mihai Şora a postat pe social media o fotografie cu el gol puşcă şi spune că e tot ce i-a mai rămas după 104 ani de viaţă.
Pe pagina sa de Facebook, Mihai Șora a postat prima sa poză din viață, făcută după modelul timpurilor de atunci, model pe care îl știm mulți dintre noi din albumele străbunicilor sau bunicilor: bebelușul, gol, aranjat pe o blăniță, întotdeauna pe burtică, scrie retetesivedete.
„Am trecut și eu prin ritualul celei dintâi fotografii, la patru-cinci luni, stând pe burtă și absorbind dintr-o privire lumea din jur. La începutul secolului XX era însă un eveniment în sine, nu un obicei comun: părinții își duceau copilul la fotograf ca pe un bibelou mai curând decât ca pe o ființă vie, mișcătoare din mâini și din picioare. Pentru mulți dintre părinții generației mele, fotografia aceasta inaugurală a fost singurul lucru care le-a rămas de pe urma copilului: mortalitatea infantilă se adăuga celorlalte încercări prin care treceau ei: război, sărăcie, boli fără leac, opresiuni, prigoane. Au fost generații întregi pentru care faptul însuși de a supraviețui era o victorie, un dar dumnezeiesc.
P.S. Vă mulțumesc tuturor pentru urări. Sunt calde mângâieri care mă bucură și îmi dau putere”, a scris Mihai Șora pe social media.