Cum mergi spre Făget dinspre Deva, chiar după ce-ţi apar în faţă, la vreo 500 de metri, releele de la Coşeviţa, judeţul Timiş, părăseşti drumul mare, intri pe un drumeag pietruit şi-n câteva clipe ajungi în Holdea. Încă eşti în judeţul Hunedoara. La intrare, pe stânga, o clădire veche, aproape prăbuşită, care a fost cândva cămin cultural, îţi dă de veste că aici viaţa nu mai e cum a fost odată.

Lângă ea, după o poartă de lemn ce se ţine destul de bine, apare o bisericuţă. Iarba ocupă tot locul, semn că nici la biserică nu se mai merge atât de des. În plus, poarta pare inutilă din moment ce, chiar lângă ea, o parte din gard e distrusă. Dar cine să intre să facă pagubă? Poate doar vreo văcuţă nărăvaşă a vreunei bătrâne din sat ori vreun câine plictisit.

"N-aveţi cu cine să vorbiţi acuma"

Urmezi drumul şi, odată ajuns între case, constaţi că tot e greu să-ntâlneşti pe cineva. E amiază şi mai toată lumea e plecată pe câmp. Dintr-o casă cu bârne de lemn îndoite de greutatea acoperişului de ţiglă, iese un pui de om cu părul ciufulit şi mai galben decât lumina soarelui.

E o fetiţă de vreo 3 anişori, trezită de lătratul isteric al câinilor speriaţi de străinii intraţi în sat. Micuţa apare-n pragul casei, se freacă la ochi, vede că e pustie curtea şi-ncepe să plângă panicată. Nu schimbă nicio vorbă cu străinii şi, desculţă, o zbugheşte spre mama şi tata, care adună fânul de zor, undeva pe colina din spatele casei.

Printre câinii care latră din ce în ce mai hotărâţi. pe uliţă apare deodată altă mogâldeaţă. E Lică, are 7 ani, vorbeşte un pic peltic şi nu-i poţi şterge nicicum zâmbetul de pe faţă. E ruşinos, aşa că răspunde încet şi scurt la întrebări: "N-aveţi cu cine să vorbiţi acuma. Îs tăţ plecaţ la câmp. Numa pă nana Mărie, de mai înjos, o găsiţi acasă".

Oraşele mari "i-au furat" copiii

Şi aşa şi este, doar Maria Buda (77 de ani) este pe lângă casă ziua-n amiaza mare. Bătrâna spune că satul a fost plin de viaţă până să apară oraşele mari care i-au furat copiii, cu ideea unei vieţi mai bune decât la Holdea.

"Pământ estă. Nu-i nici rău, da nici bun. Să fac crumpenii (cartofii – n.r.), porodăiţile (roşiile – n.r.), crăstăveţii (castraveţii – n.r.), mazărea, să mai face cucuruzu (porumbul – n.r.), da cine să mai lucre? Ş-apoi la ce să-l mai lucre dacă tăt vin mistreţîî şi-l fac praf? Bătrânii mor şî copiii mai vin o dată la câteva săptămâni. Numa cine n-o avut une să meargă la mai bine, nu s-o dus", explică "nana Mărie".

Depopularea unui sat cu infrastructură

Pe poarta unei case vecine cu cea a Mariei Buda sunt două tăbliţe cu număr: prima, cea veche, indică numărul 44. Pe cea nouă e trecut numărul 33. E semn clar că, între timp, câteva case au dispărut. De la Holdea până la Făget, în Timiş, sunt doar 20 de kilometri. Până la Ilia şi Dobra, comune mari şi bogate, sunt tot cam pe-atât, iar până la Deva sunt aproape 60 de kilometri. Astfel, nu este vorba despre vreun sat situat undeva-n creierii munţilor.

E drept, Holdea se află pe un "picior" al masivului Poiana Ruscăi, dar accesul se face uşor, de pe drumul naţional care leagă Deva de Timişoara. Şoseaua e la doar doi kilometri de sat, iar linia ferată trece pe la o altă margine a locului. Legătura ferată se face cu ajutorul unui tunel lung de vreo 400 de metri. Capătul vestic al tunelului e dincolo, în judeţul Timiş, iar celălalt, în Holdea – judeţul Hunedoara, la vreo 300 de metri de gară.

"Pământ estă. Nu-i nici rău, da nici bun. Da cine să mai lucre? Ş-apoi la ce să-l mai lucre? Bătrânii mor şî copiii mai vin o dată la câteva săptămâni. Numai cine n-o avut unde să meargă la mai bine nu s-o dus."
MARIA BUDA, localnică din Holdea


PERSONAJ. Maria Buda (77 de ani) îşi amintește cum arăta satul cu ani în urmă


GARA

Doar 12 trenuri mai circulă prin Holdea

Mica gară din Holdea este singurul loc din sat populat în permanenţă. În gară, un impiegat de mişcare completează registre şi supervizează semnalizările de pe linie. La cele două posturi de la capetele gării, alţi doi ceferişti pun semnalele luminoase după grafic. Nu mai au chiar atât de lucru.

În anii ’80, 36 de trenuri treceau zilnici pe-aici. Acum mai trec doar 12, cu tot cu cele de marfă. Când mai este solicitat să rupă un bilet de tren, până la Dobra (judeţul Hunedoara) sau până la Făget (judeţul Timiş), impiegatul aproape că se miră. Sunt zile în care în gara din Holdea nu se urcă şi nu coboară nimeni, în afară de ceferiştii care vin sau pleacă de la posturile lor de lucru din staţie.

Trenul de 6.00 dimineaţa, spre Dobra şi Deva, dă semnalul trezirii. Cel de 18.00 anunţă că mai e puţin şi se cam termină ziua de lucru. Ilie Neagu (54 de ani) este impiegat de mişcare de două decenii şi a trăit căderea satului. Împreună cu colegul său, Dumitru Doboşeriu (42 de ani), face o numărătoare pe degete a caselor care mai sunt locuite în Holdea, iar după ce termină amândoi tac.

Pe chipurile lor se citeşte o amestecătură de stupefacţie, dezamăgire, tristeţe şi resemnare pentru că doar 17 case cu oameni mai sunt în sat (din cele 50-60 câte erau odată) şi din ce în ce mai puţini copii care să vină la gară pentru principala distracţie a zilei: sosirea şi plecarea trenului.