Peste un sfert dintre francezi declară că fac economii cu alimentele pe care le mănâncă, potrivit unui sondaj efectuat de Ipsos / Secours Populaire.
Pandemia Covid-19 însemnă nesiguranță financiară pentru mulți francezi. Cei mai săraci dintre aceștia au redus chiar și cantitatea de alimente pe care o cumpără, susține șeful unei asociații de caritate.
Pandemia i-a lovit greu pe francezi
Într-un interviu acordat publicației 20 Minutes, directorul francez al asociației non-profit Secours Populaire, Nicolas Champion, a subliniat rolul pe care l-a jucat pandemia în restricțiile alimentare pe care și le impun francezii. „30 la sută dintre francezi spun că au tot mai multe dificultăți în a-și asigura o dietă sănătoasă sau să mănânce trei mese pe zi”. Cifrele au crescut cu 7 la sută comparativ cu anul trecut. „37% [din oameni] fac compromisuri în ce privește calitatea meselor și 20% renunță la mese. Și asta din motive financiare", susține Champion.
Francezii renunță la mâncare ca să-și poată plăti chiria
Pentru cei mai săraci din societatea franceză, restricțiile la mâncare sunt ceva obișnuit. „Francezii sacrifică din ce în ce mai mult această cheltuială. Prioritatea este acoperișul de deasupra capului. Ei își plătesc chiria mai întâi, chiar dacă aceasta înseamnă restricționarea bugetului alimentar ”.
Peste jumătate dintre cei chestionați cunoșteau pe cineva care se lupta cu precaritatea financiară, potrivit sondajului Ipsos / Secours Populaire. „Criza a împins în sărăcie oamenii care aveau locuri de muncă temporare, studenții, antreprenorii care au dat faliment”, spune Champion, care afirmă că „Alimentația a devenit din nou un subiect major odată cu această criză”.
Părinții se sacrifică pentru copiii lor
Sondajul a împărțit, de asemenea, respondenții în funcție de vârstă, notând că peste o treime dintre cei care renunță la mese din motive financiare au sub 35 de ani și aproape 1 din 4 fac parte dintr-o gospodărie cu un venit lunar mai mic de 1.200 euro.
Aproximativ 42% dintre părinți renunță uneori la mâncare pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale copiilor lor, iar acest procent crește la 62% pentru familiile care trăiesc sub pragul sărăciei.
Cu toate acestea, guvernul francez a anunțat săptămâna aceasta că un ajutor pentru alimente destinat celor care au probleme financiare nu va fi introdus până în 2022, scrie ziarul britanic Daily Express.