O săptămână de lucru redusă la doar 4 zile aduce o productivitate mai mare și angajați mai fericiți. Aceasta este concluzia la care au ajuns mai multe companii românești și străine, care au aplicat programul flexibil sub forma unui experiment.
O filială a unei mari companii IT din Japonia a redus în 2019 săptămâna de muncă la 4 zile pentru cei 2.300 de angajați. Rezultatele au indicat că productivitatea a fost mai mare cu 40%. Un astfel de expermient a fost implementat anul trecut și la o agenție de comunicare din Capitală.
„Am ales să avem fiecare dintre noi la dispoziție, că nu toți am și reușit să beneficem de această idee, o săptămână de 4 zile, una de 5 zile, astfel încât agenția să fie deschisă 5 zile pe săptămână și fiecare din noi să experimenteze să își organizeze munca pe 4 zile. Productivitatea am simțit că a rămas la fel și asta e un lucru bun, că riscul era să scadă. Avem în calcul tot o variantă hibrid, credem că funcționeză și vrem să ne uitam mai atent la motivele pentru care unii colegi nu au reușit să beneficeze de program.”, a declarat Irina Ciocan Stănescu, manager agenție de comunicare, potrivit Digi24.
Compania a decis să introducă acest program de muncă și anul acesta.
Experimente la companiile ce au o cultură mai relaxată
„Au mai fost făcute astfel de experimente tot așa la nivel punctual, în principiu la companiile ce au o cultură mai relaxată: în agențiile de publicitate, în companiile de IT. Dacă ne uităm la acești 4 indicatori: la nevoia anagajaților de flexibilitate, la riscul de bournout din ultima vreme și la numărul de zile de concedii scăzute pe care le avem, dar și al numărul de zile libere legale libere, săptămâna de muncă de 4 zile este o idee foarte bună din punct de vedere al angajaților.
-Sunt activ de a merge la interviuri și mă gândeam ce bine ar fi un program de 4 zile. Eu sunt dispus să lucrez 10 ore timp de 4 zile, decât 8 ore și 5 zile.
- Ar fi normal să avem 5 zile lucrătoare, așa cum sunt lăsate.
-Și așa suntem plătiți foarte prost. Nu cred că am fi plătiți mai bine dacă am lucra mai puțin a declarat specialistul HR, Raluca Dumitra.
Țări precum Spania, Scoția sau Islanda au introdus săptămâna de muncă de 4 zile ca un program pilot la nivel național.