Donarea de sânge este în primul rând un act umanitar şi voluntar, de aceea, nerecompensat. Acesta este şi motivul pentru care numărul celor care aleg să renunţe la aproape o jumătate de litru de sânge pentru a salva viaţa cuiva este mic în România, iar sângele din spitale este, adesea, insuficient.

Paleta donatorilor de sânge este dintre cele mai colorate, de aceea şi atenţia asistenţilor şi a medicilor din centrele de transfuzie trebuie să fie întotdeauna sporită. Regulile pentru acceptarea unei persoane să doneze sânge sunt stricte: fără piercinguri, fără tatuaje cu cel puţin şase săptămâni înainte de donare. În plus, cei care doresc să realizeze acest act benevol sunt condiţionaţi de anumite reguli atât cu privire la viaţa sexuală - să nu aibă relaţii sexuale neprotejate cu mai mult de doi parteneri, să nu fi întreţinut relaţii sexuale cu parteneri de acelaşi sex, să nu fi avut relaţii sexuale cu parteneri plătiţi - cât cât şi la sănătate sau la stilul de viaţă. Cele şase care dictează viitorul „Piercingul, tatuajul, precum şi tratamentul stomatologic sunt posibile surse de infectare cu HIV sau hepatita C şi, de aceea, noi nu primim pentru donare o persoană care în ultimele şase săptămâni şi-a făcut piercing, tatuaj sau a fost la stomatolog”, spune medicul Aimee Bugner preşedinta Fundaţiei Donatorilor Benevoli de Sânge, care motivează regula prin aceea că în această perioadă de şase săptămâni, numită şi „fereastră imunitară”, organismul poate fi purtător de virus HIV sau virus hepatic C, însă analizele de sânge să nu semnaleze aceasta. În astfel de cazuri se apelează, în primul rând, la buna credinţă a celui care vine să doneze. Dacă acesta completează fals declaraţia preliminară pe care o dă „pe proprie răspundere”, iar virusul HIV i-a pătruns în organism mai devreme de cele şase săptămâni, atunci există un pericol ridicat ca sângele infectat să ajungă la un pacient care are nevoie de transfuzie. Intruzive sau nu, întrebările sunt vitale Mulţi şi-au arătat nemulţumirea cu privire la cele 10 întrebări cuprinse în „Chestionarul donatorului de sânge”, pe care le-au considerat intruzive. Preşedinta fundaţiei este de părere însă că, fiind vorba despre un act medical, aceste întrebări sunt cât se poate de fireşti, mai ales că este vorba despre viaţa altcuiva. „Cel mai simplu lucru pentru a-ţi da seama dacă un lucru este sau nu este corect este să te pui în locul celuilalt. Imaginaţi-vă că vă aflaţi pe patul de spital şi că trebuie să primiţi sânge de la cineva. De la cine aţi vrea să primiţi: de la o persoană cu piercing şi cu tatuaj, care a avut o lucrare dentară sau a avut mai mulţi parteneri sexuali sau de la o persoană care nu a trecut prin toate aceste experienţe”, este exerciţiul de imaginaţie propus de Aimee Bugner. Riscul de infectare este universal şi tocmai de aceea peste tot în lume donarea este benevolă şi neremunerată, pentru că, dacă nu te aşteaptă nimic la capătul actului de donare, nu ai tendinţa să minţi. Bonurile nu sunt o motivaţie Bonurile de masă pe care le primeşte fiecare donator ar putea fi încadrate la compensaţii materiale, însă, întrucât donarea se realizează de maximum două ori pe an, este greu de crezut că cele 7 hârtii cu valoare ar fi o reală motivaţie. Situaţia nu este singulară. „Peste tot în lume, în urma actului de donare, sunt oferite sandvişuri si sucuri. În România, se oferă bonurile de masă. Este aceeaşi treabă”, spune medicul, care este de părere că, şi în vremuri de criză ca acestea, tichetele de masă ar putea reprezenta o motivaţie numai pentru cei foarte săraci. O rara avis în centrele de transfuzii sunt cei cu venituri peste medie care se ghidează după principiul invincibilităţii. Cei mai mulţi dintre donatori nici măcar nu îşi ridică bonurile respective care, astfel, ajung să fie donate persoanelor nevoiaşe. Acte de caritate fac şi studenţii care vin în grupuri pentru a dona sânge şi strâng bonurile pe care fie le oferă centrelor de plasament, fie azilelor de bătrâni. Sângele, exclusiv din producţie proprie Sângele nu se importă şi nu se exportă şi, de aceea, donarea benevolă este un act cetăţenesc. Tot sângele din spitale este exclusiv din producţie proprie. Dacă o ţară rămâne fără grâu, importă grâu, dar, dacă rămâne fără sânge nu poate să importa pentru că există riscul ca sângele să fie infectat şi atunci se poate ajunge chiar la situaţii de conflicte armate, spune Aimee Bugner. Există, totuşi, două ţări în întreaga lume care au drept să exporte sânge, prin Crucea Roşie, numai în cazuri speciale, cum ar fi calamităţile naturale sau situaţiile de război. Este vorba despre Elveţia şi Danemarca, care, în urma testelor virusologice făcute donatorilor, au ieşit întotdeauna fără probleme. Aceasta înseamnă că donatorii elveţieni şi danezi nu au dat niciodată sânge infectat, situaţia fiind datorată nivelului cultural şi conştiinţei civice ale celor două popoare. FAPTE Donarea de sânge total constă în recoltarea unei cantităţi de 450 de ml de sânge în timp de 8-10 minute: În această situaţie, bărbaţii pot dona de 5 ori pe an, iar femeile de 4 ori pe an. Înainte de a dona sânge, donatorilor li se recomandă să fie odihniţi, bine hidrataţi, să consume un mic dejun lejer, să evite băuturile alcoolice, alimentele grase şi fumatul.