Recentele violențe la granite dintre India și China ascund o luptă cu natura nemiloasă a munților Himalaya. Ceea ce poate explica bilanțul greu al victimelor.
Moartea este o amenințare reală și mereu prezentă pentru soldații postați la frontiera himalayană dintre China și India. Însă, din 1975 încoace, numai topografia și clima au ucis. Până în 15 iunie 2020, când militarii au început să se omoare între ei.
„Numărăm peste 100 de decese în fiecare an, din cauza terenului dificil, condițiilor climatice aspre, avalanșelor, etc”, a explicat generalul Deependra Singh Hooda, fost commandant al Comendamentului de Nord al armatei indiene până în 2016.
„Pericolul este constant”, a adăugat el.
„Vorbim despre o altitudine de 4.300 până la 4.600 de metri deasupra nivelului mării. Este istovitor pentru starea fizică și psihică a oamenilor”, a continuat el, chestionat după ciocnirea mortală de luni 15 iunie, din Valea Galwan, între militarii indieni și cei chinezi.
Cele două părți s-au bătut cu pumnii, cu bâte și cu pietre în această vale din Ladakh (nordul Indiei), la frontiera contestată între India și China.
În aceste confruntări, India și China au convenit să nu deschidă focul pentru a evita o escaladare care ar putea genera un război.
Însă violențele de luni au reprezentat prima ciocnire mortală, în 45 de ani, între cele două puteri nucleare vecine.
De partea sa, India a informat că au existat victime „ de ambele părți” precizând că 20 de soldați indieni au fost uciși. Potrivit responsabililor cu securitatea, 18 soldați indieni se află spitalizați pentru răni grave, din care patru sunt în stare critică.
China a refuzat să confirme pierderi de partea sa dar presa indiană a afirmat că cel puțin 40 de soldați chinezi au fost uciși sau grav răniți.
În acest „deșert rece” care este valea râului Galwan, temperaturile hibernale pot depăși -30 ° C, afectând mașinile și țevile armelor.
Drumurile aproape că lipsesc, iar soldații, hrăniți cu mese bogate în proteine, trebuie să lupte pentru a-și croi drum cu echipamentele lor grele, prin aerul rarefiat și terenul extrem de dificil.
Problema principală este că, pentru cei care se îmbolnăvesc sau sunt răniți, „evacuarea devine o imensă provocare”, a spus Deependra Singh Hooda. „A-i transporta către un heliport poate dura ore și, după ce vine noaptea, este prea periculos pentru elicoptere să zboare”.
Ceea ce poate fi o explicație pentru brusca înrăutățire a bilanțului confruntării din 15 iunie: de la trei morți initial, el a crescut, marți seara, la 20.
Potrivit armatei indiene, 17 soldați răniți grav în timpul bătăii – care a durat până după miezul nopții – „au fost expuși la temperaturi scăzute pe un teren aflat la mare altitudine” și au „sucombat ca urmare a rănilor”.
La altitudini foarte mari, soldații au nevoie de timp pentru a se adapta, altfel vor suferi de rău de munte, afecțiune legată de lipsa de oxigen, care poate ucide o persoană tânără și sănătoasă în câteva ore.
„Pentru cineva care nu locuiește aici, supraviețuirea în sine este un efort uriaș”, a declarant colonelul S. Dinny, care a comandat până în 2017 un battalion indian în regiune. „Este unul din locurile de pe Pământ unde este extrem de dificil să fi soldat”.
În mod normal, soldații sunt trimiși în zonă pentru perioade de doi ani, întrerupe de concedii.
Cei care fumează, renunță rapid la țigări. „Cu nivelul scăzut de oxigen, plus frigul, fumatul crește riscul unui atac de cord”, adaugă colonelul Dinny.
Frigul și altitudinea afectează și vederea, ceea ce face ca soldații să fie și mai dezorientați. Vremea, care se poate schimba brusc, și terenul abrupt, pot împiedica comunicațiile radio.
În plus, Linia de control efectiv (Lign of Actual Control, LAC) frontiera de facto, după războiul din 1962, dintre India și China, nu este corect demarcată, ceea ce poate conduce la întâlniri între soldați chinezi și indieni în cadrul cărora fiecare poate crede că celălalt a încălcat Linia.
„Nici măcar nu a avut loc un schimb de hărți pentru a permite celeilalte părți să știe ce revendică fiecare. Nu sunt borne frontaliere”, a subliniat colonelul Dinny.
De-a lungul anilor, cele două părți au dezvoltat un protocol detaliat de proceduri care trebuie urmate și au convenit ca nimeni să nu deschidă focul.
Dacă patrulele rivale dau una peste cealaltă, se păstrează distanța și se afișează steaguri pentru a se avertiza reciproc.
În afară de incidentele ocazionale, aceste întâlniri au loc de obicei între „soldații profesioniști care își servesc țările respective și se tratează cu stimă reciproc”, potrivit colonelului.
Însă, în ultimele luni, confruntările au escaladat și cele două părți și-au consolidat prezența militară și infrastructura.
Un drum construit de India pare să fi enervat în special China.
Și conform New Delhi, China își crește prezența în special pe țărmul nordic al lacului Pangong și în Valea Galwan, pe care Beijingul le revendică integral.
Brutala confruntare din 15 iunie a fost precedată, în mai, de două confruntări între soldații chinezi și indieni.
Pentru generalul Hooda, „este timpul să revizuim protocoalele și regulile de implicare, astfel încât orice dispută să poată fi rezolvată într-o manieră mai militară, mai degrabă decât să lupte ca niște derbedei pe stradă”.