Recentele violențe la granite dintre India și China ascund o luptă cu natura nemiloasă a munților Himalaya. Ceea ce poate explica bilanțul greu al victimelor.

Moartea este o amenințare reală și mereu prezentă pentru soldații postați la frontiera himalayană dintre China și India. Însă, din 1975 încoace, numai topografia și clima au ucis. Până în 15 iunie 2020, când militarii au început să se omoare între ei.

„Numărăm peste 100 de decese în fiecare an, din cauza terenului dificil, condițiilor climatice aspre, avalanșelor, etc”, a explicat generalul Deependra Singh Hooda, fost commandant al Comendamentului de Nord al armatei indiene până în 2016.

„Pericolul este constant”, a adăugat el.

„Vorbim despre o altitudine de 4.300 până la 4.600 de metri deasupra nivelului mării. Este istovitor pentru starea fizică și psihică a oamenilor”, a continuat el, chestionat după ciocnirea mortală de luni 15 iunie, din Valea Galwan, între militarii indieni și cei chinezi.

Cele două părți s-au bătut cu pumnii, cu bâte și cu pietre în această vale din Ladakh (nordul Indiei), la frontiera contestată între India și China.

În aceste confruntări, India și China au convenit să nu deschidă focul pentru a evita o escaladare care ar putea genera un război.

Însă violențele de luni au reprezentat  prima ciocnire mortală, în 45 de ani, între cele două puteri nucleare vecine.

De partea sa, India a informat că au existat victime „ de ambele părți” precizând că 20 de soldați indieni au fost uciși. Potrivit responsabililor cu securitatea, 18 soldați indieni se află spitalizați pentru răni grave, din care patru sunt în stare critică.

China a refuzat să confirme pierderi de partea sa dar presa indiană a afirmat că cel puțin 40 de soldați chinezi au fost uciși sau grav răniți.

În acest „deșert rece” care este valea râului Galwan, temperaturile hibernale pot depăși -30 ° C, afectând mașinile și țevile armelor.

Drumurile aproape că lipsesc, iar soldații, hrăniți cu mese bogate în proteine, trebuie să lupte pentru a-și croi drum cu echipamentele lor grele, prin aerul rarefiat și terenul extrem de dificil.

Problema principală este că, pentru cei care se îmbolnăvesc sau sunt răniți, „evacuarea devine o imensă provocare”, a spus Deependra Singh Hooda. „A-i transporta către un heliport poate dura ore și, după ce vine noaptea, este prea periculos pentru elicoptere să zboare”.