Sancțiuni pentru furnizorii care emit facturi umflate. Unde se pot depune sesizări
- Ionel Sclavone
- 12 ianuarie 2022, 22:06
ANRE îi amenință cu amenzi pe furnizorii de energie electrică și gaze naturale ce nu au respectat reglementările în vigoare și legea. Autoritatea are în derulare mai multe controale la companiile din sistemul energetic.
Vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege, a explicat că autoritatea verifică dacă furnizorii au respectat obligaţiile privind plafonarea preţului final şi a consumului aferent peroadei de acordare a compensaţiei.
„Sunt 7 furnizori, pe energie electrică și la gaze naturale. Dar controalele nu vizează neapărat numai Legea 259. În cursul anului 2021 au fost multe contracte semnate în piață concurențială și schimbări de furnizori” a precizat Zoltan Nagy-Bege.
Consumatorii finali care au neclarităţi cu privire la valoarea facturii sunt îndemnați să se adreseze furnizorilor, apoi, dacă nu sunt mulţumiţi de răspuns, să depună plângeri la Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie.
„Clienţii finali care au neclarităţi privind facturarea energiei electrice şi a gazelor naturale trebuie să se adreseze furnizorului care a emis factura în discuţie pentru clarificări, acesta având obligaţia transmiterii unei explicaţii clare şi uşor de înţeles a modului în care este calculată valoarea facturii, în special în cazul în care aceasta nu este bazată pe consumul real. În măsura în care apreciază că prin răspunsul formulat nu au fost aduse clarificările necesare, clientul final are posibilitatea să se adreseze ANRE sau altor instituţii care au atribuţii în acest sens, chiar şi instanţei de judecată”, spun reprezentanţii ANRE, conform Digi 24.
ANRE amenință cu amenzi consistente
Vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege, a precizat că verificările instituției din această perioadă urmăresc să stabilească dacă furnizorii de electricitate și gaze naturale respectă toate termenele prevăzute de lege în comunicările cu clienții. În acest context, el a precizat că furnizorii au la dispoziție 15 zile să răspundă la clarificările solicitate de abonați cu privirte la facturi.
„Regulamentul prevede că, la cel mult 42 de zile după schimbarea furnizorului, furnizorul vechi trebuie să emită o factură de decont și să închidă toate socotelile cu fostul sau client. Verificăm dacă furnizorii respectă acest termen. Trebuie să știe consumatorii că, odată ce solicită lămuriri de la furnizori, cu privire la conținutul facturii lor, furnizorii au obligația să răspundă în maxim 15 zile”, a mai precizat vicepreședintele ANRE.
Zoltan Nagy-Bege îi amenință cu sancțiuni pe furnizorii care vor fi descoperiți că au încălcat legea sau că nu au respectat reglementările ANRE.
„Am strâns date la sfârșitul lunii decembrie și la începutul lunii ianuarie am început acțiunile de control. Vor primi amenzi dacă încalcă vreo reglementare sau lege” a declarat vicepreședintele ANRE într-o intervenție la Antena 3.
ANPC anunță controale la furnizorii de utilități
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Mihai Culeafă, a arătat ce trebuie să facă cei care doresc să depună reclamații cu privire la facturile de electricitate și gaze naturale. El a arătat că persoanele anunţat miercuri, 12 ianuarie, că sesizările se pot depune online, pe site-ul ANPC sau se pot face telefonic.
„Atunci când primim o factură, trebuie să ne adresăm operatorului economic pentru a soluţiona acea problemă. Acolo unde nu există înţelegere, ne vom adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului la numărul de telefon 021.9551 sau pe site-ul autorităţii - www.anpc.gov.ro”, a arătat președintele ANPC în cadrul unei conferinţe de presă.
Mihai Culeafă a arătat că foarte multe dintre reclamațiile pe care le primește ANPC în această perioadă vizează facturile la energie și gaze naturale. Aproximativ 300 de comisari de control efectuează verificări la furnizorii de energie electrică şi gaze. Preşedintele ANPC a arătat că sunt în curs de desfăşurare acţiuni de control la 37 de operatori economici furnizori de energie electrică şi gaze. Unui furnizor de gaze din judeţul Bihor i s-a aplicat în urmă cu trei săptămâni amenda maximă de 50.000 de lei.