Președintele guvernului spaniol, Pedro Sánchez, a sosit joi în China. Avionul Forțelor Aeriene Spaniole în care a călătorit Sánchez împreună cu restul delegației sale, din care face parte şi ministrul Afacerilor Externe, José Manuel Albares, a aterizat pe aeroportul Boao, pe insula Hainan, la ora locală 07:00.
Prima activitate de pe agenda sa era participarea la Forumul Economic Boao, cunoscut sub numele de Davos asiatic și va vorbi la inaugurarea acestuia alături de alți lideri internaționali, printre care premierul chinez Li Qiang.
Profitând de coincidența lor în acest forum, Sánchez se va întâlni cu directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, și cu reprezentanții Mitsubishi și Astrazeneca în vederea posibilității ca aceștia să dezvolte noi investiții în Spania.
La mijlocul zilei, urma să plece la Beijing, unde, vineri, va avea întâlniri cu Xi, cu prim-ministrul, Li Qiang, și cu președintele Adunării Populare, Zhao Leji.
Vizita se face la invitația președintelui chinez și cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două țări, însă războiul din Ucraina va fi în centrul conversației lui Sánchez cu președintele chinez.
Sánchez este primul lider european care se va vedea cu Xi la Beijing, după ce liderul asiatic s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin la Moscova pentru a-și explica propunerile pentru pace. Abordări pe care șeful Guvernului Spaniol le va putea auzi și de la președintele chinez și în fața cărora, a priori, asigură că au puncte interesante.
Mesajul transmis de Pedro Sanchez
Totuși, potrivit unor surse diplomatice spaniole, el va transmite că nu poate exista echidistanță în fața conflictului pentru că există un agresor clar, Rusia, și că aceasta este poziția comună a Uniunii Europene.
Apărarea acestei poziții nu înseamnă, totuși, că el călătorește ca mediator sau ca purtător de cuvânt al UE.
În plus, Sánchez, care s-a întâlnit luna trecută la Kiev cu Volodimir Zelenski, plănuiește să apere în fața interlocutorului său planul de pace al președintelui ucrainean, care l-a invitat pe Xi să-și viziteze țara.
Într-o conversație informală cu jurnaliștii care îl însoțesc în această călătorie, președintele Guvernului spaniol a spus că, pe lângă analizarea situației din Ucraina, va discuta cu liderii chinezi despre relația bilaterală și relația dintre UE și țara asiatică. Un aspect de o relevanță deosebită, având în vedere că Spania va prelua președinția comunitară în a doua jumătate a acestui an.
Sánchez a explicat că intenționează de multă vreme să facă această vizită în China, dar că nu a fost posibilă până acum din cauza pandemiei de coronavirus.
În opinia sa, vizita confirmă relevanța internațională a Spaniei, despre care el a spus că este o recunoaștere care nu cade din cer, ci mai degrabă funcționează și este bună pentru toată lumea.
Agenda șederii sale la Beijing va include întâlniri cu oameni de afaceri spanioli stabiliți în China și cu reprezentanți ai tour-operatorilor chinezi pentru a promova vizitele turistice de grup în Spania odată ce interdicția acestora din cauza pandemiei a fost ridicată.
sursa: RADOR / 20minutos.es