Salvatorul țării se transformă într-un tiran și e omorât ca un câine
- Catalin Pena
- 3 decembrie 2020, 11:42
A făgăduit marea cu sarea, dar nu va putea să-şi ţină cuvântul. Ba, dimpotrivă, nici nu se va încumeta să facă ceva.
Abia instalat în Palatul statului, o camarilă tiranică de rude şi prieteni se strânge în jurul lui, alcătuindu-i o aşa zisă gardă. Cine guvernează, de fapt, e fratele lui, Gustav.
Un Madero ajunge ministru de finanţe, un altul ministru de interne. Într-un cuvânt, Mexicul devine posesiunea a o sută cincizeci de Madero!
Până aci, nimic extraordinar, la urma urmei, consecvenţi unei vechi tradiţii, toţi preşedinţii Mexicului au procedat la fel.
Dar faptul care începe să stârnească murmure este că Madero preşedinte nu vrea să recunoască angajamentele luate de Madero aspirant la preşedinţie.
Rupe legăturile de prietenie cu Orozco care, la cinci luni după lovitura de stat, avea să reînceapă în nordul ţării războaiele de guerrilă.
Rupe cu Vasquez Gomez, cel mai preţios ajutor al lui şi rupe de asemenea cu guvernul din Washington care, la drept vorbind, nu pusese nicio piedică în calea ascensiunii lui.
Armata, care-l sprijinise să dobândească puterea, e tiranizată şi hărţuită în mii de feluri. El nu ţine socoteală de drepturi, de tradiţii sau merite şi numeşte în cele mai înalte comandamente nulităţi tinere care simpatizau cu el.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric