Pentru mulţi viaţa pe mare, îmbarcat pe o navă comercială, poate părea anostă. Vă asigur că nu ai timp să te plictiseşti. Mereu se întâmplă câte ceva

Golful Aden, între insula Socotra și Mukalla – Yemen, septembrie-octombrie 1997. Cargoul multifuncțional Războieni, de 16.600 TDW, poate cea mai bună navă din fosta flotă a Navrom pe care am navigat. Poza vaporului e făcută de mine dintr-o barcă de salvare, iar aia cu mine în barcă și cea de la urcarea la bord de un alt coleg marinar. Echipajul era ok. Unele chestii de aici le-am mai povestit, altele nu. La bord m-am întâlnit și cu un timonier cu care navigasem în America și Caraibe. Era îmbarcat de vreun an, că se procopsise un sifilis și nu vroia să se întoarcă la nevastă, acasă, până nu se vindeca.

Cu barca de salvare prin Golful Aden

Plecasem din Istanbul, în septembrie, cu destinația Karachi, Pakistan și Yangoon, Myanmar – adică fostul Rangoon, din fosta Birmanie. Nava era plină cu fiare luate de la Iujnîi, Ucraina. Marș lejer prin Egee, Suez și Marea Roșie.

Numa’ că, la o zi după ce am ieșit în Indian, prin Bab el Mandeb, o radiogramă de la Navrom ne deturnează. Sovata, un cargou de 4.800 TDW, care tocmai plecase după un lung arest în Yemen, stătea în derivă de mai multe zile, că i se bulise principalul. Ordinul era să o interceptăm, să meargă o echipă la ei să vadă ce are barabafta și, dacă nu-i dăm de cap, s-o remorcăm până la Bombay. Am găsit-o și am ajuns la bordul ei cu o barcă de salvare.

Peste cine dau io acolo… Mai întâi peste Petrică Lauroff, nașul meu de mare, de loc din Iași. Adică ăla care mi-a turnat o canțarolă cu apă de mare în cap, în primul meu voiaj, sub primul pod de pe Bosfor, sau la ieșirea din Dardanele, nu mai țiu minte. Iar, apoi, peste Jimmy, secund, cu care fusesem în China, pe cargoul Lerești. Un alcoolic. Timonierul lui din voiajul anterior avea aprobare de la comandant să-l ardă de câte ori îl vedea matol. Și ăla în bătea ăla și treaz și beat. Acum, oricine îl vede la Poarta 1 a portului Constanța. A ajuns un boschetar în toată regula. Păcat de el, că a fost un marinar bun. Mă rog, au rezolvat mecanicii de pe Războieni problema și ne-am văzut de drum în timp ce Sovata a luat-o cu 3-4 noduri spre Dijbouti, loc în care Jimmy și-a luat de nevastă o negresă. La propriu. I-a cununat comandantul, la bordul navei. Mare-i grădina… Despre Karachi n-am prea multe de spus. Mai fusesem de două ori și eram sătul de pielăriile, argintăriile și onyx-ul lor. De femei nici nu putea fi vorba, iar alcoolul era prohibit. Mi-am luat niște cămăși, o geacă de piele și cam atât.

Maimuţa ciufută Partea mișto abia acum începea. Șeful mecanic, care avea și el o „vegetație” pe „chila de ruliu”, luată de prin Vietnam, mai avea cu el și o maimuțică, achiziționată tot de p-acolo. Maimuța rea de tot. Într-o zi, lăsată singură în cabină, i-a distrus șefului toată hârțogăraia pe care o lăsase pe birou. Ăla a bătut-o, ca pedeapsă, cu cureaua și a legat-o cu un laț de un băț de fier înfipt în podea, de un bulon, cu o cremalieră. Într-o seară, pe când trăgeam o „nuntă” la șef în cabină, secundul i-a zis: „Chief, vezi că aia o să învețe să-și dea drumul singură, că nu-i proastă”. Nici nu termină secundul de zis, că maimuțoiul desface cârligul ăla, ia bățu’ de fier și-i arde una în cap lu’ dom’ șef mecanic, de-i face un cucui cât o minge de pingpong. După care, țuști, pe hubloul deschis. Ăla, matol, dă deșteptarea la tot echipajul și oferă recompensă o sticlă de whisky cui îi recuperează primata. A prins-o nostromul, abia dimineață, cu un minciog improvizat. Se cocoțase tocmai pe cranicul din prova vaporului și numai vroia să coboare de fel. Atât doar, că de la evaporația de peste noapte, că eram în plin Indian, maimuțoiul a răcit și s-a curățat în fo două zile. Mai că nu i-am făcut și parastas.

Bordelul plutitor Dilaiala a început, însă, la intrarea pe Yangoon, unde am stat o săptămână în radă. Băbăiețișifete, după ce am aruncat ancora, s-a întins lanțul la prova de am crezut că se rupe și nava a girat la 180 de grade, în fo două minute. N-am văzut în viața mea așa ceva. A fost o combinație unică de curenți de maree și forța apei care ieșea din delta Yangoon-ului. Pănă și comandantu’, unu’ de-l chema Veronică Păsăreanu, s-a speriat. Mă-sa îl botezase așa, mi-a mărturisit el, la ceas de taină, că intrase în criză de inspirație după enșpe nașteri. El era al doișpelea sau al treișpelea. În fine, nici nu tragem sufletul bine că a venit la abordaj, ca-n filmele cu pirați, o duzină de sampane, toate pline cu curve. S-au urcat la bord cu ce vrei și ce nu vrei. Aveau și frigidere cu bere și alte spirtoase și, când și-au băgat lăbuţele în tabloul electric, elctricianul mai să facă AVC. Erau cam trei fete pe cap de om, deci concurență mare. Io am luat una la cabină pe care pusese ochii și un ofițer de la mașină poreclit Mogulul. După o noapte i-am dat drumu’ că mă plictiseam repede, pe vremea aia, și am ochit alta. Numa’ că Mogulu’ mi-o luase înainte. Așa am scăpat io de un sculament superb care a intrat în gestiunea colegului.

BlackJack şi abatorul nautic

O altă chestie e că fetele aveau damblaua gamblingului. Când nu erau ocupate cu meseria de bază sau dormeau jucau BlackJack tot timpul. Şi-au găsit și cu cine. Ce câștigau noaptea, le luam io și cu Mogulu’, de dimineață, la cârți. Am scos înapoi toți banii îi căştigaseră cinstit de la noi, inclusiv ce daţi pe cocârț și am rămas și cu profit. Panaramă mare pe tot vaporul, până am intrat în port. Numa’ că, până atunci, am refăcut provizia cu resursele bordului, că ăia de la companie uitaseră să mai ne dea bani și de haleală. S-au vândut de la bord lemnul de la fardaje, sârmele de la amaraje, toate butoaiele metalice goale și chiar saula de Manila de la niște pistoale de bandulă expirate. Așa ne-am ales cu fo doișpe porci birmanezi, mici și negri, trei duzini de gâște sau rațe, nu mai țiu minte și fo trei sute de kile de pește proaspăt, în principal niște somni urâți, da’ foarte grași, la cam zece kile bucata. Se făcuse la pupa un abator în toată regula. Se tăia, tranșa, săra și afuma, că ne făcusem afumătoare și foloseam talaș de fag, la care trudise strungarul o zi întreagă. Șeful operațiunilor era nea Nicu Pricop, psiholog de meserie, care făcea un studiu despre marinari. Mâna sa dreaptă era un asistent medical care, când nu naviga, îmbălsăma morți la IML. De vis.

Greierele lui nea Nicu Pricop Cu nea Nicu a mai fost o fază mișto. Săracu’, pentru că n-avea cabină, îl cazaseră în cea destinată pilotului. Șmecherii de la bord, hai să i-o “tragă” elegant. Prind un greiere uriaș, care nu-ș cum zburase până la vapor, și-l amplasează în melamina cabinei. Ăla începea, al dracu’, să cânte numa’ noaptea, de-ți sărea tot somnul. Trece o zi, mai trec fo două-trei, și ăia fierți. Nu se mai abțin și-l întreabă: „Nea Pricop, cum se doarme în cabina pilotului?”. Nea Nicu cu un zâmbet pe toată mecla, răspunde, spontan: „Mă, băieți, e ca acasă la mine, la țară. Am un greieraș care-mi cântă toată noaptea și dorm așa de bine...”.