Salina Cacica reintră în circuitul balnear

Salina Cacica reintră în circuitul balnear

Vechea salină de la Cacica, situată la aproximativ 35 de kilometri de Suceava şi transformată într-un muzeu subteran unic, aflat la o adâncime de 50 de metri, va deveni o destinaţie importantă în circuitul balnear din România. Directorul salinei, Corneliu Zup, a declarat că se lucrează la amenajarea a încă două săli ce vor fi deschise pentru vizitare, una dintre ele fiind special construită pentru bolnavii cu afecţiuni pulmonare.

Printre proiectele de viitor ale minei de sare, potrivit directorului Zup, se numără şi montarea unui lift, care va coborî până la 75 de metri adâncime. Administratorii salinei au în plan şi construirea unei căsuţe din lemn, în care să li se servească vizitatorilor sucuri şi plăcinte. În prezent, la mina de sare, cei mai mulţi vizitatori vin pentru a face mişcare în sala de sport situată la 75 de metri adâncime, renumită pentru beneficiile terapeutice în tratarea unor afecţiuni respiratorii. “Până în anii 1978 existau la Salina Cacica, la suprafaţă, nişte băi cu apă sărată caldă. Vrem să revenim la această idee care este benefică în multe afecţiuni", a adăugat directorul salinei, precizând că în mina de sare s-ar putea amenaja şi săli de operaţie, întrucât încărcătura microbiană este la jumătate faţă de cea dintr-o sală de operaţie clasică. Muzeu subteran Construită după planul vestitei Saline de la Wieliczka-Polonia, vechea salină a fost transformată într-un veritabil muzeu. După ce cobori mai bine de 20 de metri în mină, intri în capela Sf. Varvara (protectoarea minerilor), construită în 1904, cu altarul şi amvonul sculptate în sare masivă. La 33 de metri adâncime, se află lacul subteran cu apă sărată, unic în ţară, cu o adâncime de 38 de metri, iar la 44 de metri adâncime, sala de festivităţi, unde odinioară se organizau baluri. În imediata apropiere a Salinei Cacica, se află un ştrand şi o piscină acoperită au apă sărată, care pot fi vizitate atât pentru relaxare, cât şi pentru tratarea unor boli. Ambele sunt recomandate pentru tratarea unor afecţiuni precum reumatismul sau leziuni osoase post-traumatice. Piscina acoperită este deschisă zilnic, între orele 9.00 şi 20.00, iar pentru grupuri mai mari de cinci persoane şi în baza unei programări se acceptă şi derogări de la acest orar.

Basilica Minor şi grota preistorică Situată la circa 34 de kilometri de municipiul Suceava, comuna Cacica are o ofertă turistică bogată, care include, pe lângă salină, şi sanctuarul de la Cacica, ridicat în anul 2000 de Papa Ioan Paul al II-lea la rangul de Basilica Minor, loc de pelerinaj anual (pe 15 august, sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului – n.r.). Biserica este construită în stil neogotic, din piatră şi cărămidă roşie, acoperită cu eternit, cu turla de 50 de metri înălţime. Recent s-au finalizat lucrările de restaurare a Icoanei Maicii Domnului sau "Madona neagră", aşa cum este cunoscută în mod popular, considerată făcătoare de minuni. Un alt punct de atracţie pentru pelerinii romano-catolici este statuia din bronz a Papei Ioan Paul al II-lea, cu înălţimea de 2,2 metri şi o greutate de 800 de kilograme, ce va fi amplasată în piaţa din faţa bisericii. Oferta turistică a comunei sucevene este completată şi de mini-rezervaţia "Papucul Doamnei", din livada salinei, şi de ştrandul cu apă sărată, renumit pentru beneficiile terapeutice. În spatele bisericii, construită în anul 1936, este o reprezentare a grotei de la Lourdes-Franţa, cu o adâncime de 12 metri, în care se adăpostesc credincioşii atunci când vremea e nefavorabilă. La Cacica, sunt mai multe pensiuni turistice de două şi trei margarete, cu tarife variind între 60 şi 100 de lei camera. 20 de locuri de cazare în 10 camere, cu 100 de lei camera pe noapte, se găsesc şi în Casa minorităţilor, vizavi de biserică.

Ne puteți urmări și pe Google News