Salata boeuf, vedetă pe internet. O gospodină a ornat deliciosul preparat într-un mod inedit

Cât este bine să ținem salata de bouef la frigider. Puțini știu asta. Sursa foto: Dreamstime.com

Salata de boeuf nu lipsește de pe mesele românilor în perioada sărbătorilor. De Crăciun și Revelion, gospodinele se asigură că musafirii se pot delecta cu deliciosul preparat, care trebuie să fie neapărat ornat cu ou fiert, măsline, castraveți sau gogoșari murați. Un model aparte folosit de o româncă a stârnit valuri de reacții pe internet.

Cum a ornat salata de boeuf

Cu toate că a trecut Crăciunul, gospodinele încep pregătirile pentru masa de Anul Nou.

Salată de boeuf. Sursa foto: Captură video

Pe lângă icrele de pește, ouăle umplute, salata de boeuf nu lipsește de pe platourile cu bucatele festive. O gospodină a devenit sursă de inspirație pentru româncele care aleg să pregătească salată de boeuf în această perioadă.

Model inedit

Femeia nu a optat pentru a orna preparatul cu maioneză, ou, măsline sau verdețuri, ci a ales să facă un ceas din gogoșari murați. De altfel, gospodina a fost atentă la toate detaliile, fixând ceasul la miezul nopții, când are loc trecerea în noul an.

Videoclipul cu modelul inedit a circulat pe internet în ultimele ore. Mai mult, românca a strâns numeroase aprecieri la postarea originală.

„Foarte ingenios, bravo. LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE ȘI AN CU BUCURII ȘI ÎMPLINIRI”, a fost mesajul unui urmăritor.

„Doamne, ce frumos. Mulțumesc pentru idee”, a scris altă persoană.

„Așa am făcut-o și eu acum 10 ani….de pe YouTube m-am inspirat, doar că marginea am făcut-o cu crenguțe de mărar”, a fost comentariul postat de altcineva.

De altfel, multe persoane i-au transmis acesteia că vor încerca să facă același model.

Ce preparate ar trebui să ai pe masa de Revelion

Conform tradiției, peștele sau icrele nu ar trebui să lipsească de pe masa de Anul Npu. Unele persoane au multe superstiții în acest sens și consideră că preparatele din carne de pui sau găină nu ar trebui servite în noaptea dintre ani.