Salariul lui Ladislau Boloni la echipa națională. Detalii din contractul pregătit de Federație

sursa: arhivă EVZ

Naționala de fotbal a României ar putea fi antrenată, în următoarea perioadă, de Laszlo Boloni, care negociază în aceste zile cu oficialii Federației Române de Fotbal.

Discuțiile dintre Ladislau Boloni, pe de-o parte și Răzvan Burleanu, respectiv Mihai Stoichiță, de cealaltă sunt destul de avansate. Astfel că, fosta glorie a Stelei București are mari șanse să fie noul selecționer al echipei României. Conform ultimelor informații, contractul ar trebui să fie semnat luni, dacă nu intervine nimic.

Dacă cele două părți vor ajunge la o înțelegere, iar Boloni va semna, el va avea un contract pe doi ani. Iar salariul pe care îl va încasa lună de lună seva ridica la 30.000 de euro. El va conduce echipa naţională a României în campaniile de calificare pentru Liga Naţiunilor şi în preliminariile pentru EURO 2024.

În cazul noul selecționer va reuși să califice echipa României la Euro 2024 angajamentul său cu FRF va fi prelungit automat. El va continua să antreneze, în aceleași condiții și pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026.

Boloni va debuta cu două jocuri amicale

Noul antrenor al echipei naționale de fotbal va fi prezentat oficial, dacă se va ajunge la un acord, săptămâna viitoare. Va fi momentul în care își va prelua atribuțiile și va intra, propriu-zis, în pâine.

Boloni va debuta la echipa națională de fotbal a României cu două meciuri amicale în luna martie. Unul dintre cele două meciuri a fost fixat pentru data de 29 martie 2022, în deplasare, cu Israel. Pentru cel de-al doilea nu a fost stabilit nici adversarul și nici data jocului.

sursa: arhivă EVZ

Antrenor liber de contract de anul trecut

Ladislau Boloni este liber de contract din mai 2021, când s-a despărțit de Panathinaikos. În vârstă de 68 de ani, antrenorul român a mai fost antrenorul echipei naționale de fotbal a României în urmă cu 22 de ani, în perioada 2000-2001. El a preluat echipa înaintea debutului în preliminariile Cupei Mondiale din Coreea de Sud și Japonia 2002.

El a renunțat la contract și a plecat la Sporting Lisabona, echipă de la care a primit o ofertă mult mai avantajoasă. De altfel, în Portugalia, antrenorul român a fost cel care i-a promovat la prima echipă pe Cristiano Ronaldo și Quaresma.